Sistemul Garanție-Returnare: O revoluție logistică sau un eșec organizatoric?
Într-o lume în care reciclarea devine o necesitate morală și ecologică, Sistemul Garanție-Returnare (SGR) din România a împlinit un an de la implementare. Cu toate acestea, în loc să reprezinte o soluție eficientă, sistemul a fost marcat de haos și confuzie. Cozile interminabile la punctele de colectare și lipsa unei infrastructuri adecvate au transformat o inițiativă promițătoare într-o sursă de frustrare pentru cetățeni.
Românii, obligați să plătească o garanție de 50 de bani pentru fiecare ambalaj, s-au confruntat cu dificultăți majore în recuperarea acestor sume. Aparatele de colectare, amplasate în proximitatea supermarketurilor, au devenit epicentre ale nemulțumirii, iar timpul pierdut la cozi a descurajat mulți oameni să participe activ la acest proces. Într-o societate care aspiră la sustenabilitate, aceste obstacole ridică întrebări serioase despre eficiența și viabilitatea proiectului.
Modificări legislative și promisiuni pentru viitor
În fața acestor provocări, autoritățile au anunțat schimbări semnificative pentru anul 2025. Conform Ancăi Marinescu, manager în cadrul RetuRO SGR, legislația va fi ajustată pentru a permite dezvoltarea unor noi forme de colectare a ambalajelor. Aceste modificări ar putea aduce aparate de reciclare în zone mai accesibile, dincolo de centrele comerciale, oferind astfel o alternativă pentru evitarea cozilor interminabile.
Deși legislația inițială a fost considerată un pilon al succesului în primul an de funcționare, rămâne de văzut dacă aceste ajustări vor reuși să elimine problemele persistente. Într-o declarație optimistă, Marinescu a subliniat importanța predictibilității legislative pentru succesul pe termen lung al proiectului.
Problemele persistente ale sistemului SGR
Cu toate că modificările propuse sunt binevenite, sistemul continuă să se confrunte cu numeroase deficiențe. Bogdan Balanișcu, secretar de stat în Ministerul Mediului, a recunoscut existența a peste 20 de probleme nerezolvate, inclusiv automatele defecte și întârzierile în ridicarea sacilor de ambalaje. Aceste deficiențe nu doar că afectează eficiența sistemului, dar pun sub semnul întrebării capacitatea autorităților de a gestiona cel mai amplu proiect logistic național de la Revoluție încoace.
În ciuda acestor dificultăți, oficialii rămân optimiști, promițând soluții rapide și eficiente. Totuși, scepticismul publicului este justificat, având în vedere experiențele din primul an de implementare.
Un paradox al responsabilității colective
Sistemul SGR scoate la iveală un paradox al responsabilității colective. Pe de o parte, cetățenii sunt încurajați să participe activ la reciclare, dar, pe de altă parte, infrastructura deficitară și organizarea precară îi descurajează. Această contradicție ridică întrebări fundamentale despre angajamentul real al autorităților față de protecția mediului și despre capacitatea societății de a adopta schimbări sustenabile.
Într-o epocă în care criza climatică impune acțiuni urgente, România nu își poate permite să transforme inițiativele ecologice în surse de frustrare și ineficiență. Sistemul SGR, deși bine intenționat, trebuie să devină mai mult decât un experiment logistic. Este nevoie de o abordare integrată, care să pună accent pe educație, infrastructură și colaborare între autorități și cetățeni.
