Întâmpinarea Domnului: o sărbătoare a credinței și a împlinirii profețiilor
La 40 de zile de la Nașterea lui Hristos, pe 2 februarie, Biserica Ortodoxă celebrează Întâmpinarea Domnului, un moment de profundă semnificație spirituală. Această zi marchează împlinirea Legii Vechiului Testament, conform căreia orice întâi-născut de parte bărbătească trebuia afierosit lui Dumnezeu. Fecioara Maria și dreptul Iosif duc Pruncul Iisus la Templu, unde sunt întâmpinați de dreptul Simeon și prorocița Ana, simboluri ale așteptării și împlinirii profețiilor divine.
Dreptul Simeon, un om al rugăciunii și al credinței, primește în brațe pe Hristos și rostește cuvintele care au rămas înscrise în istoria spiritualității: „Acum slobozeste pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta.” Acest moment nu este doar o eliberare fizică, ci o împlinire a sufletului său, o întâlnire cu Adevărul întrupat. În contrast, prorocița Ana, simbol al Legii și Profeților, recunoaște în Pruncul Iisus împlinirea tuturor promisiunilor divine.
Istoria și semnificația sărbătorii
Întâmpinarea Domnului a fost introdusă în calendarul creștin de papa Gelasiu în anul 494, înlocuind sărbătoarea păgână a Lupercaliilor. În Răsărit, sărbătoarea a fost adoptată în timpul domniei împăratului Justin I, iar generalizarea ei a avut loc sub împăratul Justinian, care a stabilit data de 2 februarie, la 40 de zile de la Crăciun. Această schimbare reflectă o tranziție de la ritualurile păgâne la celebrarea luminii divine aduse de Hristos.
Ritualul aducerii pruncilor la biserică, la 40 de zile după naștere, își are rădăcinile în această sărbătoare. Mama și copilul sunt binecuvântați de preot, iar pruncul este închinat la altar, simbolizând oferirea sa lui Dumnezeu. Acest act liturgic amintește de momentul în care Pruncul Iisus a fost purtat în brațele dreptului Simeon, un gest de profundă semnificație teologică și spirituală.
Obiceiuri și credințe populare
În tradiția populară, ziua de 2 februarie este cunoscută și ca „Ziua Ursului”. Se credea că, dacă ursul își vede umbra, iarna va continua încă șase săptămâni, iar dacă nu, primăvara este aproape. Copiii erau unși cu grăsime de urs pentru a le transfera puterea acestui animal, iar bolnavii erau tratați prin afumare cu păr de urs, în speranța vindecării.
Aceste obiceiuri, deși păgâne în origine, coexistă cu semnificația religioasă a sărbătorii, reflectând o sinteză între credințele populare și spiritualitatea creștină. Ele subliniază legătura profundă dintre om și natură, dar și căutarea protecției divine în fața necunoscutului.
Întâmpinarea Domnului în iconografie
Reprezentările iconografice ale sărbătorii Întâmpinării Domnului sunt pline de simbolism. Pruncul Iisus este înfățișat fie în brațele Maicii Domnului, fie în cele ale dreptului Simeon, iar dreptul Iosif apare ținând o colivie cu două turturele, jertfa adusă conform Legii mozaice. Prorocița Ana este adesea reprezentată cu un pergament pe care stă scris: „Pruncul a întărit cerul și pământul.”
Aceste imagini nu sunt doar expresii artistice, ci și mărturii vizuale ale credinței, care invită la meditație asupra misterului Întrupării și asupra rolului fiecărui personaj în planul divin al mântuirii.
Reflecții asupra semnificației spirituale
Întâmpinarea Domnului este mai mult decât o simplă comemorare; este o invitație la introspecție și la recunoașterea prezenței divine în viața noastră. Dreptul Simeon și prorocița Ana ne învață lecția răbdării și a credinței neclintite, iar ritualul aducerii pruncilor la biserică ne amintește de responsabilitatea noastră de a oferi ceea ce avem mai prețios lui Dumnezeu.
În cuvintele părintelui Teofil Părăian, „noi suntem mai avantajați decât dreptul Simeon, pentru că putem să-L primim pe Hristos în ființa noastră și să-L purtăm în noi nu doar câteva clipe, ci o viață întreagă și chiar o veșnicie întreagă.” Această perspectivă ne provoacă să reflectăm asupra modului în care trăim credința și asupra relației noastre cu divinul.
