Relațiile și Înclinațiile Dubioase a Unor Funcționari Publici au Modelat Destinele Unei Familii Orădene
Sectanții Soros-iști. Luptători Împotriva Normalității. Subminarea Statului de Drept
Judecătorii -Timiș Ioan, Ionescu Diana Anca, Timiș Ioan, Denisa Vidican, Rareș Șerban – procurorii Antohi Gabriela, Luca Mihaela- polițiștii – Diugan Dana, Tuduce Alin, Vășcan Alina – psihologi pro pedofilie Sirbu Alina, Ani Cernea – avocați Cigan Vlad, Matea – funcționarii publici Abdor Teodora, mama abuzivă, inspector CNAIR și profesor Radu Rus Valer au devenit sinonime cu o tragedie care a zguduit noțiunea de dreptate – continuăm investigația într-un caz care nu doar că ne arată fragilitatea sistemului judiciar, dar și modul în care teoriile nefondate pot fi exploatate. Ne reamintim de familia Talpoș din Oradea sfâșiată de deciziile unui sistem care, în loc să fie ghidat de dovezi și legi, pare să fi căzut pradă unor funcționari publici corupți, a unor presupuneri speculative și unor teorii nefondate științific, juridic ori în vreun alt fel precum Sindromul Alienării Parentale (SAP).
Despre inventatorul teoriei alienării parentale Richard Gardner și viziunile acestuia
Gardner (1992b, pp. 670-71) consideră activitățile sexuale între adulți și copii ca fiind parte din repertoriul natural al activității sexuale umane și sugerează că pedofilia poate îmbunătăți supraviețuirea speciei umane prin servirea „scopurilor procreative” (1992b, p. 24-5). Conform lui Gardner (1992b, p. 593), „pedofilia a fost considerată norma de către vasta majoritate a indivizilor din istoria lumii” și „este o practică răspândită și acceptată printre literalmente miliarde de oameni.”
În plus, Gardner (1986, p. 93) crede că copiii sunt în mod natural sexuali și pot iniția întâlniri sexuale prin „seducția” adultului. Mai mult, Gardner (1992b, pp. 670-71) menține că abuzul sexual nu este neapărat traumatic; determinantul dacă molestarea sexuală va fi traumatică pentru copil este atitudinea socială față de aceste întâlniri. În consecință, Gardner (1992b, pp. 593-4) crede că societatea noastră adoptă o atitudine excesiv de punitivă și moralistă față de cei care își manifestă impulsurile pedofilice. De fapt, Gardner (1991, p. 26) sugerează că „toți avem o oarecare pedofilie în noi.”
Trebuie menționat că viziunile lui Gardner asupra pedofiliei sunt în contradicție cu cercetările științifice despre abuzul sexual asupra copiilor, care au arătat în mod constant și concludent efectele negative pe termen lung ale abuzului sexual asupra vieților copiilor (de exemplu, Fergusson, Horwood, & Lynskey, 1996; Johnson, Cohen, Brown, Smailes, & Bernstein, 1999; Silverman, Reinherz, & Giaconia, 1996).
Teoria Sindromul Alienării Parentale (SAP), o construcție pseudostiințifică promovată inițial de Richard Gardner, a devenit o unealtă controversată în disputele de custodie, nefiind recunoscută în manualele de diagnosticare DSM sau ICD ca un sindrom clinic valid. Această teorie a fost utilizată pentru a discredita acuzațiile de abuz, sugerând că părintele acuzat de abuz este de fapt victima alienării practicate de celălalt părinte. Cu toate acestea, premisele SAP sunt infirmate de cercetările care demonstrează efectele devastatoare și pe termen lung ale abuzului de orice fel asupra copiilor.
În Statele Unite, utilizarea termenului a fost restricționată după tragedii precum cazul Kayden, unde un copil a murit ca urmare a eșecului sistemului juridic de a recunoaște abuzul real, preferând în schimb teoriile nefondate. În Italia, Curtea Supremă a interzis folosirea termenului de alienare parentală, confirmând că nu are fundament științific, asemănându-se mai degrabă cu teorii precum cea a Pământului plat.
Legislația Kayden și decizia Curții Supreme din Italia subliniază necesitatea ca deciziile juridice să se bazeze pe dovezi verificabile și pe știință validată, nu pe teorii nefondate care pot duce la tragedii și la perpetuarea abuzului. Adevărata protecție a copiilor necesită o fundație solidă în realitatea verificabilă, nu în construcții ideologice care deservesc interesele abuzatorilor și le subminează pe cele ale victimelor. Teoria AP, prin lipsa sa de validare empirică și biasul său împotriva femeilor și copiilor, nu are loc într-un sistem de justiție care își propune să apere vulnerabilii și să promoveze adevărul și dreptatea.
Premieră mondială în justiția Orădeană. Teorie pro pedofilie într-o instanță de penal, teorie devenită suport a infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului
Judecătorii Timiș Ioan și Ionescu Diana Anca și mama care și-a abuzat și maltratat copii, Andor Teodora, funcționar public, sunt vecini. Această trinitate învecinată, în care relațiile personale par să influențeze decizii judiciare, ridică semne de întrebare asupra integrității și imparțialității sistemului de justiție orădean.
Antohi Gabriela și polițiștii Diugan Dana și Tuduce Alin au falsificat rechizitoriu și astfel soții Talpoș sunt acuzați de rele tratamente aplicate minorului prin alienare parentală unde victima la rele tratamente conform rechizitoriu este un adult, mama Andor Teodora care în fapt conform aceluiași rechizitoriu și-a abuzat și maltratat copii rezultați din căsătoria cu dl. Talpoș. Atenție, minorii au fost plasați prin sentință judecătorească definitivă la dl. Talpoș motivul fiind că mama și-a maltratat și abuzat în mod sistematic ambii minori.
Protagoniștii Falsificării Rechizitoriului și a Sentințelor Pentru Legalizarea Abuzurilor Împotriva Copiilor și Protejarea Pedofililor
Andor Teodora, mama care și-a maltratat și abuzat copii a fost audiată de trei ori în calitate de victimă la relele tratamente aplicate minorilor. Minorii nu au fost audiați în cadrul cercetărilor penale, nici în camera preliminară. Astfel, rechizitoriu nu are victime minori, are victimă adult pe mama Andor Teodora care a comis în fapt infracțiunea de rele tratamente aplicate minorilor.
Implicați în acest caz de falsificare a rechizitoriului, ignorarea dovezilor de abuz și favorizarea mamei Andor Teodora care și-a abuzat copiii este emblematic pentru modul în care aceste teorii periculoase sunt aplicate. Judecătorii Timiș Ioan, Ionescu Diana Anca, Denisa Vidican, Rareș Șerban, Antohi Gabriela, Munteanu Vladimir, și polițiștii Diugan Dana și Tuduce Alin, alături de procurorul Luca Mihaela – Cornelia și polițistul Vâșcan Alina sunt funcționarii publici acuzați că prin acțiunile lor, nu doar că au trădat încrederea publică, dar au și contribuit la crearea unui sistem care favorizează agresorii în detrimentul victimelor.
Rus Valer, director școlar, și a Ani Cernea, psiholog școlar, alături de mama abuzatoare Andor Teodora, au colaborat pentru a falsifica o evaluare psihopedagogică, Ani Cernea recunoscând acest lucru în fața instanței. Pe de altă parte, Alina Sârbu, deținătoare a unui doctorat în teoria pro pedofilice a alienării parentale teorie cu implicații negative asupra protecției minorilor și a fost acuzată de falsificarea unui proces verbal. Ca urmare a acestor acțiuni, instanța a decis încetarea colaborării cu doctorul în pedofilie, în ciuda numirii sale într-o poziție de responsabilitate printr-o procedură neobișnuită, numire prin notă de subsol, în afara procedurii judiciare în condițiile în care legea prevedea necesitatea unei comisii aleasă în mod aleator prin extragere nu prin numire preferențială. Nici această manifestare de preferință strâmbă al judecătorului Ionescu Anca Diana conform informațiilor scurse în presă nu este una întâmplătoare.
Cum ajunge în România o teorie să ajungă deasupra legii și a științei?
În mod particular, poziția magistraților Timiș Ioan, Ionescu Anca Diana, Denisa Vidican, Rareș Șerban, Antohi Gabriela și Muntean Vladimir, respectiv, a polițiștilor Diugan Dana și Tuduce Alin devine una de pericol nu doar pentru societate, dar și pentru propriii copii, dacă educația promovată de aceștia în sala de judecată, ocrotirea abuzatorilor promovate prin sentințe judecătorești pentru crearea jurisprudență favorabilă inclusiv pedofililor prin falsificarea rechizitoriului și manipularea probelor în cazul Talpoș nu poate să nu se reflecte și în viața personală a acestora.
Este esențial ca autoritățile să intervină de urgență pentru a stopa aceste acțiuni crase de corupție și pentru a evalua impactul unui astfel de mediu asupra viitorului minorilor din România dar și a minorilor magistraților implicați în susținerea, protejarea și promovarea pedofiliei. Trebuie să ne asigurăm că integritatea fizică, morală și bunăstarea psihologică a copiilor funcționarilor publici implicați nu sunt compromise.
A venit timpul să punem accent pe protecția copiilor și să implementăm legislație inspirată de legea Kayden, care să interzică alienarea parentală și tentativele de promovare a pedofiliei și să prioritizeze bunăstarea și interesul copiilor în toate deciziile judiciare.
Teorie fără baze științifice dedicată protejării abuzatorilor de copii și a pedofililor
Acest caz, departe de a fi unul izolat, scoate la iveală o realitate sumbră în care legăturile personale influențează deciziile judiciare, sacrificând fără remușcări binele și siguranța minorilor și a statului de drept. Procurorul Antohi Gabriela, împreună cu polițiștii Diugan Dana și Tuduce Alin, prin falsificarea rechizitoriului, nu doar că au trădat încrederea publică, dar au și pus în pericol viitorul tuturor copiilor din România și a întregii familii Talpoș, arătând cât de profundă este putreziciunea în sufletele acestor funcționari publici implicați.
Magistrații orădeni contrar expertizelor psihologice judiciare și a evaluărilor psihologice făcute de instituții ale statului promovează și judecă în baza unei teorii pro pedofilie, în loc să aplice legile țării așa cum este obligatoriu dau sentințe judecătorești care să protejeze pe viitor pedofilii.
Timiș Ioan, Ionescu Diana Anca, și Luca Mihaela – Cornelia, împreună cu alți magistrați și polițiști, sunt acuzați că ar fi încercat să normalizeze comportamente pedofilice, ignorând sau chiar protejând agresorii.
Acești așa-ziși justițiari, prin deciziile lor, par să îmbrățișeze o logică perversă, potrivit căreia abuzul împotriva minorilor ar putea avea justificări. Prin falsificarea rechizitoriilor și ignorarea dovezilor, ei nu doar că au trădat valorile morale ale societății civilizate dar au și dăunat încrederii publice și au pus în pericol viitorul și siguranța copiilor.
De când primează teoriile în loc de legi și cum au ajuns magistrații orădeni și polițiștii să aprofundeze și să susțină teorii pro pedofilie?
Teoriei alienării parentale este similară cu cea a teoriei pământului plat, diferența fiind că teoria pământului plat nu maschează protejarea pedofiliei și nu este folosit ca argument științific de către magistrații din România. Această teorie a fost inventată și dezvoltată de Richard Gardner care promova conceptul legalizării pedofiliei prin teoriile sale care încercau să legifereze protejarea abuzatorilor, mai ales a abuzatorilor sexuali.
Falsificările și manipulările comise în acest caz sunt multiple și revoltătoare. Procurorul Antohi și polițistul Diugan Dana, într-un act de malpraxis judiciar, au „uitat” inițial să demareze urmărirea penală împotriva Dianei Talpoș, soția actuală a tatălui. Acest fapt a fost „corectat” printr-o înlocuire abuzivă a ordonanței de începere a urmăririi penale, într-o încercare transparentă de a-i incrimina fără temei.
În mod scandolos, Viscan Alina a clasat-o pe mama pentru rele tratamente aplicate minorilor, în timp ce Luca Mihaela, Antohi Gabriela, și alți membri ai forțelor de ordine au contribuit la acest spectacol grotesc de injustiție. Judecătorii Timiș Ioan, Denisa Vidican și Rareș Șerban, împreună cu avocatul Cigan Vlad și psihologul școlar Ani Cernea, sunt doar câțiva dintre cei care au girat acest proces absurd, încălcând drepturile și viitorul copiilor.
De ce „teoria alienării parentale” a fost îmbrățișată de magistrații și polițiștii orădeni?
Timiș Ioan și Muntean Vladimir, prin pledoaria acestora pentru abuzul minorilor în scop „educativ”, nu doar că a sfidat orice noțiune de dreptate și moralitate, dar și-au expus propriii copii unui pericol grav, ridicând semne de întrebare asupra capacității lor de a fi nu doar magistrați, ci și părinți responsabili.
Cazul Talpoș se alătură unei serii de tragedii ce amintesc de situația fetiței Kayden Mancuso din Statele Unite. Aceasta a devenit simbolul luptei împotriva teoriei alienării parentale și a abuzului susținut de justiție, culminând cu adoptarea legii care îi poartă numele, un semn că schimbarea este posibilă și necesară. În România, însă, suntem încă departe de a vedea o astfel de evoluție legislativă sau de conștiință socială mai ales în situația în care magistrații promovează abuzurile asupra minorilor chiar în sălile de instanță și prin sentințe judecătorești.
În fața acestor dezvăluiri, este imperativ să recunoaștem că manipularea probelor și a adevărului nu doar că subminează integritatea sistemului judiciar, dar și condamnă nevinovații la suferință și nedreptate. Abuzurile mamei, Andor Teodora, nu sunt doar dovedite, dar și recunoscute de aceasta, punând în perspectivă un sistem judiciar care, în loc să protejeze și să servească victimele, alege să le împingă mai aproape de prăpastie.
Modelul legii Kayden ar putea servi drept un ghid valoros în acest sens, oferind un cadru prin care justiția să-și reia rolul de apărător al celor vulnerabili, nu de promotor a abuzurilor. E timpul ca vocea copiilor să fie auzită și respectată, iar tragedii precum cea a fetiței Kayden sau a familiei Talpoș să nu mai găsească nici măcar ecou pe meleagurile românești.
Condamnarea nedreaptă a soților Talpoș din Oradea nu este doar o pată de rușine pe obrazul justiției românești, ci și un apel urgent la acțiune. Trebuie să ne asigurăm că vocea copiilor este auzită și protejată, că legea servește dreptatea și nu interesele personale sau de grup. Este timpul să punem capăt abuzurilor și să construim un sistem judiciar demn de numele său, în care fiecare copil să se simtă în siguranță și protejat.
Citește și
https://esentazilei.ro/social/abuzuri-infioratoare-sub-mantia-justitiei/
Despre același subiect
http://www.corectnews.com/social/drama-familiei-talpo-are-cuv-ntul-victima
https://www.luju.ro/normele-lgbt-la-baza-unor-sentinte-criminale-in-romania
http://www.corectnews.com/social/co-marul-generat-de-magistra-i
https://www.luju.ro/probe-de-malpraxis-contra-unor-magistrati
http://www.corectnews.com/politics/nu-minorii-au-prioritate-atunci-cine
http://www.corectnews.com/politics/f-r-mil-despre-crimele-magistra-ilor
https://www.corectnews.com/social/normele-lgbt-la-baza-unor-sentin-e-criminale-n-rom-nia
https://m.ziuanews.ro/editorial/normele-lgbt-la-baza-unor-sentin-e-criminale-n-rom-nia-1581155
2 comentarii
Pingback: Magistrați Orădeni - Protectorii Pedofililor. Preotul Augustin Dorel Silaghi. Acuzații de Pedofilie. - Terra News
Pingback: Dosarul Talpoș: S01.04 - Diana Talpos