George Simion solicită comisie de anchetă parlamentară privind muncitorii din Asia și Africa
Președintele AUR, George Simion, a anunțat miercuri că a solicitat Biroului Permanent al Camerei Deputaților înființarea unei comisii de anchetă privind muncitorii din Asia și Africa care lucrează în România. Cererea a fost formulată atât în cadrul Biroului Permanent, cât și în plenul Camerei Deputaților.
Liderul AUR a calificat drept „nefiresc” importul de forță de muncă, argumentând că peste șase milioane de români lucrează în vestul Europei. „Aducem, inclusiv în regiuni sărace din România, muncitori din țări terțe. Am cerut în Biroul Permanent și am cerut aici, în Camera Deputaților, o comisie de anchetă a acestor nereguli. Vedem din ce în ce mai mulți muncitori din țări terțe. Un lucru nefiresc, având în vedere că avem peste șase milioane de români care lucrează în vestul Europei”, a declarat George Simion.
Avertisment privind adâncirea disparităților regionale
Președintele AUR a avertizat că disparitățile sociale dintre regiunile României se vor adânci dacă fondurile europene vor fi reduse, iar cele mai afectate vor fi zonele sărace, precum Moldova și Oltenia. El a menționat că unele dintre cele mai mari disparități sociale la nivelul Uniunii Europene există în România și a criticat forma viitorului buget european, despre care a spus că ar putea lipsi regiunile sărace de fondurile necesare.
George Simion a anunțat că AUR va prezenta, de Ziua Națională, pe 1 decembrie, o strategie numită „A doua unire a românilor”, descrisă ca un set de măsuri concrete pentru perioada 2028-2040, menite să elimine disparitățile sociale. „Noi vom veni cu o strategie de Ziua Națională, pe 1 decembrie, strategie numită «A doua unire a românilor», un set de măsuri concrete pentru anii 2028-2040 pentru a elimina din aceste disparități sociale”, a afirmat liderul AUR.
Apărarea lui Dan Tănasă și criticile la adresa justiției
În cadrul aceleiași conferințe de presă, George Simion l-a apărat pe Dan Tănasă, trimis în judecată pentru incitare la violență, ură sau discriminare, după ce acesta a îndemnat la refuzarea comenzilor care nu sunt livrate de un român. Liderul AUR a susținut că europenii „plâng în pumni” pentru că nu au fost atenți la importul masiv de imigranți și a spus că nu dorește o situație similară în România.
Președintele AUR a afirmat că Tănasă „aparent nu este acoperit de aceeași imunitate parlamentară pe care o au și restul colegilor”. George Simion a adăugat că, atunci când se vorbește despre „nefuncționalitatea statului român”, trebuie amintite și „gravele probleme care există inclusiv și din acest punct de vedere la nivelul justiției din România”.
Vrei să vezi mai des știrile Esenta Zilei în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google