Senatorul Gheorghe Ștefănache trece de la USR la PNL
Senatorul de Galați Gheorghe Ștefănache a anunțat miercuri, pe Facebook, că se alătură grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, după ce în luna septembrie a demisionat din Uniunea Salvați România. El a explicat decizia prin faptul că se regăsește în valorile liberale.
„Am intrat în politică pentru reforme, pentru un stat mai eficient și pentru drumul european al României, iar aceste obiective rămân aceleași”, a declarat Gheorghe Ștefănache.
Senatorul spune că a ales PNL după „o analiză îndelungă și atent argumentată”.
„Politica are sens doar dacă schimbă în bine viața oamenilor. Am luat decizia de a mă afilia Grupului parlamentar Partidul Național Liberal. Este o decizie asumată, pe care am luat-o după o analiză îndelungă și atent argumentată. Cred că România are nevoie de stabilitate și de predictibilitate în Parlament, dar, mai cu seamă, are nevoie de reforme care să pună în ordine finanțele publice și să facă statul mai eficient”, a scris el.
„Nu a fost o decizie ușoară. Le mulțumesc colegilor din USR pentru perioada în care am lucrat împreună și îi asigur că nu este o ruptură de valori”, a adăugat senatorul.
Gheorghe Ștefănache a enumerat valorile în care se regăsește: „libertatea de expresie; respectarea legii; responsabilitate fiscală; încurajarea mediului privat; un stat mai suplu și mai eficient”. El a precizat că va milita pentru aceste principii, despre care consideră că stau la baza unei Românii responsabile față de propriii cetățeni.
Senatorul a subliniat că rămâne dedicat problemelor din județul Galați, de la care a primit mandatul, și că va face „tot ce este bine pentru Galați”. De asemenea, a precizat că preocupările sale rămân legate de transparența în exercitarea actului decizional și de înfăptuirea unei reforme administrativ-teritoriale reale.
Vrei să vezi mai des știrile Esenta Zilei în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google