Ministrul a precizat că mulți au susținut că guvernanții au preluat un mecanism care exista deja în legile anterioare.„Într-adevăr, am preluat același mecanism care are doi parametri: inflația plus 50% din câștigul salarial mediu brut, dar, partea semnificativă, importantă pentru români pe care noi am adus-o este aceea că am stipulat în textul legii faptul că această majorare se face în luna ianuarie a fiecărui an. Este un câștig important pentru Legea Pensiilor, fiindcă să știți că au fost ani în care nu am avut nicio creștere a punctului de pensie în România sau s-a făcut în septembrie această creștere”, a afirmat ministrul. Astfel, în noua lege este prevăzută „o garanție” pentru pensionari că vor beneficia de această majorare. Prin urmare, în ianuarie 2025 va exista o altă majorare.
Add A Comment