Claudia Malancea și Marinela Preda au fost eliberate recent din arestul la domiciliu
Cele două ar urma să își desfășoare activitatea la Compartimentul de Primiri Urgențe a Secției de Pediatrie, respectiv la Secția de Obstetrică și Ginecologie unde există secții de terapie intensivă. Conducerea Spitalului Județean urmează să stabilească locațiile pentru fiecare dintre cele două, pentru că nu au voie să comunice direct sau indirect una cu cealaltă.
Dosarul în care sunt anchetate cele două a ajuns în atenția publicului în luna decembrie a anului trecut, când poliţiştii au descins în zeci de locaţii din judeţ printre care s-au numărat sediul Spitalului Judeţean „Mavromati”, locuinţa şefei Consiliului Judeţean Botoşani, biroul acesteia, dar şi sediul PSD Botoșani.
În referatul celor de la DNA sunt enumerate sume uriașe de bani și chiar obiecte din aur primite de inculpați pentru transferul unor asistente, dar și pentru modificarea condițiilor de concurs în favoarea celor care plăteau. Banii erau dați prin interpuși sau direct, mascați în pungi de cadouri, iar cei care dădeau promovau concursul. Dintr-o discuție înregistrată în mediul ambiental de investigatorului sub acoperire autorizat în cauză, cu unul dintre funcționarii vizați de ancheta penală, redată în referatul DNA, la Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani, reiese că la unitatea medicală funcționa „legea junglei”.
„Fenomenul fraudării concursurilor de ocupare a unor posturi vacante de: asistenți-medicali, infirmieri, îngrijitori, brancardieri, muncitori ș.a., la nivelul Spitalului Judeţean de Urgență Mavromati Botoșani, prin coruperea funcționarilor publici cu atribuții privind organizarea și desfășurarea concursurilor precum și a celor cu funcții de conducere, este unul amplu și datează încă din anul 2015, punând în pericol însăși siguranța actului medical și implicit, valori precum sănătatea și viața pacienților, în condițiile angajării unor persoane care nu posedă cunoștințele necesare pentru exercitarea profesiilor respective, referindu-ne, îndeosebi, la cea de asistent-medical, angajările fiind făcute în baza altor criterii decât cele de performanță profesională și anume, în funcție de cine oferă suma de bani cea mai mare și cine are pila cea mai puternică în interiorul sistemului”, arată sursa citată.
Potrivit unor stenograme, sunt indicate mai multe detalii despre modul de acordare a șpăgilor. „Mai, aicea nu mai este o chestie de … cum sa-ti zic … de milă, de bunătate. Aicea îi legea junglei”, potrivit uneia din persoanele interceptate.
Într-o altă discuție, investigatorului sub acoperire i se vorbește de o șpagă de 15.000 de euro. „Eu îți zic un lucru, … colega mea i-o cerut 15.000 de euro la Pediatrie la Botoșani……Întelegi, da? Și i-am zis. Fată, nu fi proastă, 15.000 de euro sunt bani. …… 15.000 de euro la ora actuală îs 750 de milioane. ….. Tu tre să muncești 2 ani fără să mănânci, fără nimic”.
Potrivit referatului DNA, „declarațiile martorilor audiați până în prezent, în cauză, confirmă fenomenul fraudării concursurilor, de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, care a cuprins sfera funcționarilor publici din județul Botoșani, inclusiv din administrația locală și județeană precum și a personalului angajat în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, începând de la manager și persoane cu funcții de conducere, până la persoane care ocupă funcții de execuție”.
Pentru un post de asistent, mita în perioada 2018-2022 varia între 8.000 și 10.000 de euro, sumă care, anul acesta, a crescut la 15.000 de euro.
„La nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, posturile vacante sunt ocupate de către candidați agreați, în schimbul unor sume de bani și/sau în baza unor relații printre funcționarii unității spitalicești sau printre persoane cu funcții publice din administrația publică locală și județeană”, mai arată referatul DNA.