Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad au declarat că de la jumătatea lunii februarie au început să apară pacienţi cu înţepături, ceea ce este neobişnuit faţă de anii anterior. „Am avut pacienţi încă din a doua parte a lunii februarie, care s-au prezentat în Unitatea de Primire Urgenţe, după ce au fost înţepaţi de căpuşe. De obicei, pacienţii care necesitau îngrijiri medicale, ca urmare a înţepăturilor de căpuşe, se prezentau în urgenţe începând cu sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, odată cu încălzirea vremii”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Simina Roz.
Pe reţelele de socializare, locuitori din tot judeţul reclamă în ultimele săptămâni „o invazie de căpuşe”, iar unele asociaţii pentru protecţia animalelor au transmis recomandări pentru a proteja câinii şi pisicile lăsate în curţi şi legate de efectuarea deparazitării specifice mai devreme faţă de alţi ani.
Pe fondul sesizărilor, Direcţia de Sănătate Publică Arad a publicat, joi, un set de recomandări pe care oamenii ar trebui să le urmeze pentru a se feri de înţepături, iar Primăria Arad a anunţat că va aplica tratamentul de dezinsecţie terestru în perioada 1 – 5 aprilie.
Potrivit DSP, în Europa, bolile transmise de căpuşe la oameni sunt encefalita de căpuşe, boala Lyme (borelioza), febra recurentă, febra hemoragică Crimeea-Congo. Riscul de infecţie este mai mic atunci când căpuşa este detectată şi îndepărtată imediat. „Deoarece căpuşele sunt foarte mici şi, de obicei, muşcătura lor nu este dureroasă, acestea pot trece uşor neobservate pe corp. De aceea, este important să vă controlaţi cu atenţie după ce aţi vizitat locuri în care pot exista căpuşe. Controlaţi tot corpul, acordând atenţie specială zonei axilare, inghinale, picioarelor, zonei ombilicale, gâtului şi capului. În caz de muşcătură, notaţi data la care aţi fost muşcat de căpuşă şi în perioada următoare fiţi atent la simptome caracteristice bolilor transmise de căpuşe. În cazul în care vă îmbolnăviţi în termen de o lună de la data muşcăturii, trebuie să informaţi medicul despre data şi locul acesteia”, a transmis DSP.
Biologul Gabriel Herlo a declarat, pentru Agerpres, că în acest an căpuşele s-au dezvoltat mai repede pe fondul vremii calde. „Vremea a fost neobişnuit de caldă începând cu luna februarie, iar asta a condus şi la apariţia căpuşelor mai devreme”, a spus biologul.
Garda de Mediu Arad a publicat o analiză potrivit căreia temperatura medie lunară a aerului pe ţară, în februarie 2024, a fost de 7,3 grade Celsius, fiind astfel cea mai mare începând cu anul 1901. „Iarna 2023-2024 a fost cea mai caldă iarnă din România, din intervalul 1901-2024, având o temperatură medie pe ţară de 3,8 °C. Astfel, a fost depăşit recordul anterior, respectiv iarna 2022 – 2023, când temperatura medie sezonieră pe ţară a avut valoarea de 3,1 °C”.