Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a anunţat, duminică, faptul că, în urma cercetărilor desfăşurate de poliţiştii din municipiul Moreni, şapte persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, fiind cercetate într-un dosar deschis pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.După audieri, cele şapte persoane au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile. ”Din investigaţiile efectuate a reieşit că, în ziua de 20 mai a.c., pe strada Poiana Ruzii din Iedera, pe fondul unui conflict spontan, unul dintre bănuiţi, în vârstă de 31 de ani, împreună cu fratele acestuia, ar fi agresat fizic şi ar fi lovit cu un obiect (piatră) un tânăr de 17 ani. Partea vătămată a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Ulterior, la data de 22 mai a.c., pe strada Principală, victima, împreună cu alţi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 33 de ani, din Iedera, l-ar fi agresat pe bărbatul de 31 de ani”, a transmis IPJ Dâmboviţa. Totodată, pe fondul conflictului spontan produs anterior, în 23 mai, o femeie de 24 de ani, din Iedera, ar fi agresat fizic o altă femeie, de 36 de ani, în timp ce se afla pe strada Poiana Ruzii. În plus, prin faptele acestora, cele şapte persoane ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică.
Add A Comment