Ilie Datcu, fost portar al lui Fenerbahce, a murit la 89 de ani
Fostul portar român Ilie Datcu, cunoscut pentru cariera sa la clubul turc Fenerbahce, a decedat la vârsta de 89 de ani. Anunțul a fost făcut luni de clubul din Istanbul pe site-ul său oficial.
Datcu a evoluat la Fenerbahce între 1969 și 1975, perioadă în care a câștigat trei titluri de campion al Turciei. Clubul a transmis un mesaj de condoleanțe: „Suntem adânc întristați de pierderea fostului nostru portar Ilie Datcu, care a apărat cu succes poarta noastră timp de mulți ani și și-a înscris numele în istoria clubului prin titlurile câștigate. Adresăm condoleanțele noastre familiei Datcu, celor apropiați și comunității Fenerbahce.”
Înainte de a ajunge în Turcia, Datcu a jucat la Dinamo București între 1961 și 1969 și a strâns 13 selecții în echipa națională a României. După retragerea din activitatea de jucător la Giresunspor, a devenit antrenor, pregătind echipe precum Fenerbahce, Rizespor, Goztepe, Fatih Karagumruk, Istanbulspor, Denizlispor și Eskişehirspor.
Vrei să vezi mai des știrile Esenta Zilei în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
