Scumpiri inevitabile în transportul public: povara cetățeanului sau necesitate economică?
Într-o lume în care mobilitatea urbană ar trebui să fie un drept fundamental, Bucureștiul și Ilfovul se confruntă cu o dilemă economică profundă: majorarea tarifelor pentru transportul public. Această decizie, deși justificată de presiunile financiare asupra operatorilor, ridică întrebări esențiale despre echitatea socială și responsabilitatea autorităților față de cetățeni.
De la începutul anului 2025, călătoria cu metroul a cunoscut o creștere de aproape 70%, iar acum se preconizează noi scumpiri, inclusiv pentru abonamentele integrate metropolitane. În timp ce transportul de suprafață rămâne momentan neatins, componenta feroviară și cea de metrou sunt direct influențate de deciziile Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Această separare a competențelor între minister și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI) subliniază o lipsă de coerență în gestionarea tarifelor și subvențiilor.
O comparație amară: București versus marile capitale europene
Spre deosebire de Londra sau Paris, unde autoritățile locale de transport stabilesc tarifele și gestionează subvențiile, în România, această responsabilitate este fragmentată. Ministerul Transporturilor subvenționează direct transportul feroviar și cu metroul, lăsând TPBI fără competențe legislative în acest sens. Această situație generează o lipsă de transparență și predictibilitate pentru utilizatori, care devin victimele unui sistem birocratic greoi.
În marile capitale europene, tarifele sunt stabilite cu o viziune integrată, având în vedere atât sustenabilitatea economică, cât și accesibilitatea pentru cetățeni. În schimb, în București, cetățeanul pare să fie prins într-un joc al intereselor instituționale, fără a beneficia de o strategie clară și echitabilă.
Impactul social al scumpirilor: cine plătește prețul real?
Majorările tarifare nu sunt doar o problemă economică, ci și una profund socială. Pentru mulți locuitori ai Bucureștiului și Ilfovului, transportul public reprezintă singura opțiune accesibilă pentru deplasare. Creșterea costurilor riscă să accentueze inegalitățile sociale, afectând în special categoriile vulnerabile, precum pensionarii, studenții și persoanele cu venituri mici.
Într-un context în care salariile și pensiile nu țin pasul cu inflația, iar costurile vieții cresc constant, aceste scumpiri devin o povară insuportabilă pentru mulți. Este imperativ să ne întrebăm: cine ar trebui să suporte costurile modernizării și întreținerii infrastructurii de transport? Cetățeanul de rând sau statul, printr-o gestionare mai eficientă a resurselor?
Un viitor incert: între promisiuni și realitate
Deși autoritățile promit că noile tarife nu vor fi implementate înainte de 17 februarie, perioadele legale de transparență decizională și avizarea proiectelor legislative nu oferă garanții reale pentru cetățeni. În absența unei strategii clare și a unei comunicări eficiente, utilizatorii transportului public rămân într-o stare de incertitudine și frustrare.
Într-o societate care aspiră la progres și echitate, transportul public ar trebui să fie un pilon al incluziunii sociale și al dezvoltării durabile. Însă, în lipsa unei viziuni integrate și a unei responsabilități asumate de autorități, acest ideal rămâne departe de realitate.
Concluzie: o întrebare deschisă
Scumpirile în transportul public din București și Ilfov nu sunt doar o problemă economică, ci și o provocare morală și socială. Ele ne obligă să reflectăm asupra valorilor care ar trebui să ghideze deciziile publice: echitatea, responsabilitatea și respectul față de cetățean. Într-o lume în continuă schimbare, poate că este timpul să regândim modul în care gestionăm resursele comune și să punem nevoile oamenilor în centrul politicilor publice.
