Populația de urși bruni din România: între conservare și siguranța cetățenilor
Într-un moment istoric pentru gestionarea faunei sălbatice, Ministerul Mediului a dezvăluit rezultatele unui amplu studiu genetic asupra populației de urși bruni din România. Conform datelor, între 10.419 și 12.770 de urși bruni trăiesc în pădurile țării, un număr care depășește de aproape trei ori pragul considerat optim, de 4.000 de exemplare. Această descoperire, bazată pe analiza ADN-ului din peste 24.000 de probe, marchează o schimbare fundamentală în înțelegerea și gestionarea acestei specii emblematice.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a subliniat că acest studiu reprezintă o premieră mondială, fiind cel mai mare și mai complex proiect genetic dedicat urșilor bruni. Realizat integral în România, cercetarea a implicat 672 de specialiști, câini antrenați și tehnologii de ultimă generație, toate coordonate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.
O nouă paradigmă în gestionarea faunei sălbatice
Rezultatele studiului au condus la o zonare națională a managementului populației de urși bruni, împărțind teritoriul în patru categorii: zone cheie pentru conservare, zone de risc, zone de management durabil și zone marginale. Această abordare inovatoare urmărește să echilibreze protecția biodiversității cu siguranța cetățenilor, recunoscând totodată dreptul urșilor de a trăi în habitatele lor naturale.
Cu toate acestea, prezența urșilor în proximitatea localităților și stațiunilor turistice a devenit o problemă recurentă. Ministrul Fechet a evidențiat necesitatea unor măsuri de intervenție mai rapide și mai eficiente, inclusiv simplificarea procesului birocratic pentru gestionarea situațiilor de urgență. Propunerea de modificare a ordonanței 81/2021 ar permite autorităților locale să ia decizii imediate, fără a urma pașii actuali de alungare și relocare, care adesea întârzie soluționarea conflictelor.
Conservare versus siguranță: o dilemă morală
România se confruntă cu o dilemă profundă: cum să protejeze o specie iconică, precum ursul brun, fără a compromite siguranța comunităților umane? Studiul genetic deschide calea către o gestionare mai responsabilă, dar ridică și întrebări etice. Este justificată intervenția umană în reducerea populației de urși, chiar și atunci când aceasta depășește capacitatea ecosistemului? Cum putem asigura coexistența armonioasă între om și natură într-o lume din ce în ce mai fragmentată?
În spatele acestor întrebări se află o realitate complexă. Urșii bruni nu sunt doar simboluri ale sălbăticiei, ci și actori într-un ecosistem delicat, unde fiecare intervenție umană are consecințe pe termen lung. În același timp, siguranța cetățenilor nu poate fi ignorată, mai ales în contextul incidentelor tot mai frecvente care implică aceste animale.
Un viitor incert pentru urșii bruni
Planul de monitorizare genetică pe termen lung, anunțat de Ministerul Mediului, promite să aducă mai multă claritate în gestionarea populației de urși bruni. Totuși, succesul acestui demers depinde de echilibrul între conservare și intervenție, între protecția speciei și protecția oamenilor. România, deținând cea mai mare populație de urși bruni din Europa, are responsabilitatea de a deveni un model de bune practici în acest domeniu.
În final, rămâne întrebarea: putem găsi o cale de mijloc care să respecte atât drepturile naturii, cât și nevoile umane? Sau vom continua să navigăm între extreme, într-o luptă perpetuă între conservare și supraviețuire? Răspunsurile nu sunt simple, dar ele vor defini relația noastră cu natura pentru generațiile viitoare.
