Un spectacol al cenzurii: Vasile Bănescu și dilema libertății de exprimare
Într-o epocă în care libertatea de exprimare ar trebui să fie un pilon fundamental al democrației, România pare să se confrunte cu un paradox al tăcerii impuse. Vasile Bănescu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, este chemat la audieri în Parlament, acuzat de susținerea unor decizii care ar putea fi interpretate drept cenzură instituționalizată. În centrul acestei controverse se află eliminarea unui material jurnalistic semnat de Marius Tucă, care critica deciziile recente ale Biroului Electoral Central. Este aceasta o simplă aplicare a legii sau o încercare subtilă de a reduce la tăcere vocile critice?
„Marele Inchizitor” al mileniului III
Deputatul Mihail Neamțu, președintele Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă, a lansat acuzații grave la adresa CNA, descriind situația drept o „ciumă a cenzurii”. Într-o declarație plină de simbolism, Neamțu compară actualul climat mediatic cu ritualurile obedienței din epoci apuse, unde tăcerea era impusă prin forță. Deși nu se ard cărți, se închid guri; nu se torturează corpuri, ci se reduc la tăcere opinii dizidente. Este aceasta o nouă formă de control, mascată sub pretextul respectării legii?
Libertatea de exprimare: o virtute pierdută?
Într-o lume în care pluralismul ar trebui să fie norma, decizia CNA de a elimina materialul jurnalistic ridică întrebări fundamentale despre natura democrației românești. Neamțu evocă principiul „audiatur et altera pars” – ascultarea ambelor părți – ca fiind esențial pentru orice societate liberă. Totuși, în viziunea sa, acest principiu pare să fi fost sacrificat pe altarul conformismului birocratic. Este aceasta o dovadă a unei „pandemii morale”, în care critica devine sinonimă cu blasfemia?
O cenzură de catifea, mai letală decât zgomotul mulțimii
Neamțu avertizează asupra pericolului unei „cenzuri de catifea”, o formă insidioasă de control care nu recurge la violență, dar care sufocă treptat orice formă de opoziție. În acest context, libertatea de exprimare devine o iluzie, iar democrația riscă să fie transformată într-un simplu decor. Este aceasta direcția în care se îndreaptă România, o țară care odinioară aspira la valorile europene ale libertății și dreptății?
Un apel la introspecție
În fața acestor acuzații, Vasile Bănescu este chemat să răspundă în fața comisiei parlamentare. Însă întrebarea care rămâne este mai profundă: ce fel de societate dorim să construim? Una în care vocile critice sunt reduse la tăcere sau una în care diversitatea de opinii este celebrată ca o expresie a libertății? Într-o lume marcată de contradicții și dileme morale, răspunsul la această întrebare va defini nu doar prezentul, ci și viitorul democrației românești.
