Close Menu
Esenta ZileiEsenta Zilei
    Esenta ZileiEsenta Zilei
    • Pagina principala
    • Social
    • Educatie
    • Sport
    • Diverse
    Esenta ZileiEsenta Zilei
    Home»Politica»Sorin Grindeanu: PSD nu vrea rotativă guvernamentală cu Guvernul Mureșan
    Politica

    Sorin Grindeanu: PSD nu vrea rotativă guvernamentală cu Guvernul Mureșan

    septembrie 18, 2026Niciun comentariu4 Mins Read
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    PSD respinge scenariul unei rotative guvernamentale cu Guvernul Mureșan

    Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că partidul pe care îl conduce nu este interesat de trocuri politice, precum o rotativă guvernamentală cu Guvernul Mureșan, în schimbul votului social-democraților pentru învestirea acestuia. Liderul PSD a anticipat că Biroul Permanent Național al partidului va vota împotriva susținerii premierului desemnat Siegfried Mureșan și a apreciat că acesta „va pica cu cel mai mic număr de voturi din istoria post-revoluționară”.

    Conducerea PSD se reunește luni în ședință pentru a decide dacă va negocia sau nu susținerea guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Sorin Grindeanu a anticipat ce decizie vor lua colegii săi. „Vom lua o decizie luni, care poate fi una tranșantă, așa cum îmi doresc eu, sau una de continuare a unui posibil dialog cu cei care doresc să facă această majoritate. Vă reamintesc, PSD a luat niște decizii în forurile statutare, am spus că nu votăm un guvern din care nu facem parte, faptul că e mai important programul de guvernare și ceea ce vrei să faci pentru români și ce schimbi din ce a făcut Bolojan prost, asta contează. (…) Când PSD va hotărî, și sunt convins că aceasta va fi hotărârea, să nu voteze acest guvern, dar aș vrea să văd un program de guvernare, dacă cumva se gândesc să schimbe direcția asta greșită, dacă vom lua noi o decizie să votăm un guvern, vom vota toți cei 127”, a spus Grindeanu.

    Președintele PSD a declarat că, în opinia sa, „acest guvern cred că va pica cu cel mai mic număr de voturi din istoria post-revoluționară, probabil la bătaie cu guvernul Cioloș…pe acolo vor sta lucrurile”. „România are nevoie de un guvern stabil, dar nu de orice guvern și orice prim-ministru. Nu faci un guvern doar de dragul de a face guverne sau să vii să faci trocuri politice, ‘vă propunem noi vouă la PSD, știți stăm noi 6 luni, apoi veniți voi încă 6 luni’, pe noi nu ne interesează lucrurile acestea”, a spus liderul social-democraților.

    Grindeanu: Scenariul rotativei a fost vehiculat înainte de prezentarea programului de guvernare

    Sorin Grindeanu s-a declarat deranjat și de faptul că scenariul rotativei a fost vehiculat înainte ca premierul desemnat să le prezinte un program de guvernare. „Din start a început prost. Am văzut azi o conferință de presă în care domnul Mureșan ne spunea despre cum începem, negociem, vorbim despre rotative. Pe noi ne interesează un program de guvernare, bun pentru România, care să schimbe direcția proastă în care România merge de un an și jumătate. (…) Noi de aceea am hotărât să ieșim de la guvernare în aprilie pentru că direcția în care mergea și merge România e una proastă. Vrem să vedem un program de guvernare care își propune să schimbe această direcție proastă. Prima oară au venit cu rotativa înainte de programul de guvernare”, a spus președintele PSD.

    Liderul PSD, „dezamăgit și surprins” de nominalizarea făcută de Nicușor Dan

    Sorin Grindeanu a reiterat că este „dezamăgit și surprins” de nominalizarea făcută de Nicușor Dan după 4 luni de criză politică. „Recunosc că ce s-a întâmplat ieri în primele minute a fost inedit în politica de pe Dâmbovița, nu doar post-revoluționară, ci și înainte, și anume fiind nominalizat ca prim-ministru mai stai să te gândești când chiar primești nominalizarea, ăsta e un lucru nou. Dar, mă rog, România e țara tuturor posibilităților”, a mai spus liderul PSD.

    Președintele Nicușor Dan l-a desemnat joi, 17 septembrie, pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, la capătul unei zile cu consultări cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni. Este cea de-a treia propunere pe care o face șeful statului de la demiterea Guvernului Bolojan. Anterior i-a propus pe Eugen Tomac (care s-a retras înainte de votul din Parlament) și pe Adrian Veștea, care a picat la votul de învestitură.

    Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat vineri că acceptă desemnarea făcută de Președintele Nicușor Dan și că e pregătit să formeze un guvern serios, pro-european și credibil. El a precizat că împreună cu experții din PNL, USR și UDMR va începe să lucreze la un program de guvernare. La rândul său, Ilie Bolojan a spus că a aflat joi, cu 30 de minute înainte, de intenția Președintelui de a-l nominaliza pe Mureșan. Dominic Fritz a spus că USR e deschisă în următoarele zile la discuții inclusiv cu PSD, iar Tanczos Barna a vorbit despre rocada cu PSD.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    O Laurentiu

    Related Posts

    Siegfried Mureșan nu-și depune mandatul. Ce spune despre negocierile cu AUR și PSD

    septembrie 18, 2026

    Grindeanu: Doar Fritz se adresează la persoana a doua singular

    septembrie 18, 2026

    AUR îi transmite PSD după numirea lui Grindeanu: Așteptăm primul pas

    septembrie 18, 2026

    MAE verifică situația clasei cu predare în limba română de la Orlivka, anunță Nicușor Dan

    septembrie 18, 2026
    Add A Comment

    Leave A Reply Cancel Reply

    Editors Picks
    Latest Posts
    • Politica cookies
    • Politica de Confidențialitate și Cookies
    • Termeni si conditii
    • FB

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.