Close Menu
Esenta ZileiEsenta Zilei
    Esenta ZileiEsenta Zilei
    • Pagina principala
    • Social
    • Educatie
    • Sport
    • Diverse
    Esenta ZileiEsenta Zilei
    Home»Politica»Niculescu: Acuzațiile lui Bolojan sunt nefondate, responsabilitatea îmi aparține
    Politica

    Niculescu: Acuzațiile lui Bolojan sunt nefondate, responsabilitatea îmi aparține

    noiembrie 3, 2026Niciun comentariu3 Mins Read
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Niculescu: Acuzațiile lui Bolojan sunt nefondate, responsabilitatea îmi aparține
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    Niculescu respinge acuzațiile lui Bolojan: „Responsabilitatea e a mea”

    Premierul României, Luca Niculescu, a respins marți seara, într-un interviu acordat TVR 1, declarațiile președintelui PNL, Ilie Bolojan, potrivit cărora Sorin Grindeanu i-ar face agenda. Șeful Executivului a subliniat că deciziile privind activitatea Guvernului sunt luate în ședințele de Guvern și că responsabilitatea finală pentru hotărârile adoptate îi revine în întregime.

    „Sunt chestiuni care țin de dialogul politic între partide, fie că sunt la opoziție sau la guvernare. Ce pot să spun foarte ferm este că deciziile privind Guvernul se iau în ședințele de Guvern. Miniștrii vin cu propuneri, cu hotărâri de Guvern, cu OUG-uri, dar cel care își asumă responsabilitatea, la final, este prim-ministrul. Și acela sunt eu”, a declarat Luca Niculescu.

    Premierul i-a solicitat interlocutorului să îi semnaleze dacă există vreo acțiune care să iasă din cadrul programului de guvernare, precizând că, în acest caz, se va gândi la ce este de făcut. „Până atunci, sunt foarte concentrat pe ce avem de făcut”, a adăugat el.

    Premierul, despre ultimul cuvânt în Executiv

    Întrebat dacă, în eventualitatea unor astfel de situații, va afirma că are ultimul cuvânt în calitate de premier, Luca Niculescu a evitat să facă pronosticuri. „Mie nu îmi place să fac istorie contrafactuală, nu îmi place să mă gândesc ce ar fi dacă. Dacă va fi ceva în genul acesta, vom vedea ce se va întâmpla atunci. În clipa de față, eu sunt cel care conduce ședințele de Guvern și care discută zilnic cu miniștrii pe diferite subiecte, de dimineața până seara”, a spus el.

    Relația cu Sorin Grindeanu și cu PSD

    În cadrul interviului a fost abordată și relația dintre șeful Executivului și Partidul Social Democrat. Întrebat dacă vorbește des cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, premierul a răspuns: „Vorbim, da. Nu vorbim zilnic, dar cred că vorbim săptămânal, și cu miniștrii vorbesc și mai des”.

    Solictat să comenteze dacă este necesar să tempereze anumite idei ale social-democraților care nu s-ar potrivi momentului, Luca Niculescu a replicat întrebând dacă există ceva din ceea ce s-a spus în spațiul public care nu se regăsește în spațiul de guvernare și pe care ar trebui să îl corecteze. „Eu, până acum, din ce am văzut, suntem în acord. Sigur că este o echipă care se coagulează, sigur că discutăm mult, sigur că discuțiile duc la rezultate și la rezultate bune, în general. Dar cât timp suntem în cadrul programului de guvernare și acesta este cazul acum, tragem la aceeași direcție, suntem toți pe aceeași corabie și ne îndreptăm către aceeași direcție, iar direcția să fie una cât mai bună pentru România”, a afirmat premierul.

    În ceea ce privește posibilele disensiuni, Luca Niculescu a explicat că fiecare membru al Executivului se concentrează pe dosarele pe care le are. El a remarcat că unii miniștri au mai multă experiență, fiind anterior în Guvern, în timp ce alții descoperă acum activitatea Executivului, iar în privința sa s-a descris drept „un fel de hibrid”, având experiența sălii de ședințe a Guvernului din poziția de secretar de stat.

    Vrei să vezi mai des știrile Esenta Zilei în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

    Adaugă la sursele preferate pe Google
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    O Laurentiu

    Related Posts

    Bolojan califică drept inacceptabil atacul lui Alice Weidel la adresa românilor

    noiembrie 3, 2026

    Rareș Bogdan, replică dură pentru șefa AfD: Românii muncesc, nu cerșesc în Germania

    noiembrie 3, 2026

    Niculescu: Taxele pe locuințe nu se vor dubla sau tripla în 2027

    noiembrie 3, 2026

    Indexarea pensiilor se face, conform dorinței propuse de ministrul Muncii

    noiembrie 3, 2026
    Add A Comment

    Leave A Reply Cancel Reply

    Editors Picks
    Latest Posts
    • Politica cookies
    • Politica de Confidențialitate și Cookies
    • Termeni si conditii
    • FB

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.

    Urmărește mai ușor știrile Esenta Zilei. Adaugă-ne la sursele tale preferate pe Google.

    Adaugă la sursele preferate pe Google