Close Menu
Esenta ZileiEsenta Zilei
    Esenta ZileiEsenta Zilei
    • Pagina principala
    • Social
    • Educatie
    • Sport
    • Diverse
    Esenta ZileiEsenta Zilei
    Home»Politica»Fritz: Disponibili pentru un guvern PNL-USR-UDMR
    Politica

    Fritz: Disponibili pentru un guvern PNL-USR-UDMR

    octombrie 12, 2026Niciun comentariu3 Mins Read
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Fritz: Disponibili pentru un guvern PNL-USR-UDMR
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    USR exclude un guvern cu miniștri PSD și își anunță deschiderea pentru o variantă PNL-USR-UDMR

    Liderul USR, Dominic Fritz, a declarat luni, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că formațiunea sa nu va vota un guvern din care să facă parte miniștri PSD. Fritz a afirmat că USR rămâne consecvent angajamentelor asumate în fața alegătorilor și că nu va susține un executiv cu partidul pe care îl consideră responsabil de blocajul politic actual.

    „Am avut o discuție sinceră, deschisă, cu premierul desemnat Luca Niculescu. I-am transmis ceva ce nu este o surpriză pentru nimeni, că USR rămâne consecvent cu angajamentele pe care ni le-am asumat în fața alegătorilor. Rămânem consecvenți cu ceea ce am anunțat încă înainte de moțiunea de cenzură și înainte de haosul în care ne-au aruncat PSD și AUR și asta este că nu vom mai forma un guvern cu partidul care este responsabil pentru acest blocaj, care este responsabil pentru prețurile care cresc din ce în ce mai mult pentru toți românii. Asta înseamnă că nu vom vota un guvern din care să fie miniștri PSD”, a declarat Dominic Fritz.

    USR, deschis la un guvern PNL-USR-UDMR cu Luca Niculescu premier

    În ceea ce privește posibilitatea unui guvern format din PNL, USR și UDMR, cu Luca Niculescu în funcția de premier, Dominic Fritz a precizat că această variantă este privită cu deschidere de către formațiunea sa. Liderul USR a subliniat însă că românii merită un guvern asumat, care să ofere un minim de predictibilitate.

    „Ce nu vom face însă este să prelungim această agonie. Nu vom face aranjamente de culise. Românii merită un guvern asumat și la vedere, un guvern care să aibă un minim de predictibilitate despre ce poate face, și asta pentru noi înseamnă, unul la mână, că avem nevoie de o coerență a programului. Nu se poate ca pe de o parte să promitem, să respectăm toate țintele de deficit și traiectoria bugetară a României și pe de altă parte, cum o face PSD, iarăși să promitem tot felul de lucruri și să blocăm orice fel de reformă care se mai micșoreze din amprenta statului și să protejeze toți privilegiații care au capturat acest stat”, a mai spus Fritz.

    Oferta privind rotativa guvernamentală rămâne pe masă

    Dominic Fritz a vorbit și despre varianta unei rotative guvernamentale, în care s-ar instala un guvern PNL-USR-UDMR, iar după 6 sau 8 luni ar urma să vină un guvern monocolor PSD. Liderul USR a reafirmat că această ofertă rămâne valabilă, dar a exprimat rezerve față de un astfel de scenariu.

    „Am spus deja la două consultări, inclusiv la Palatul Cotroceni, că am fi de acord cu o astfel de soluție. Tocmai de aceea am spus că suntem consecvenți și această ofertă rămâne pe masă. Dacă PSD va fi primul, va fi și ultimul, pentru că PSD nu pleacă așa ușor de la putere. PSD nu a respectat acordul politic și a făcut o majoritate cu AUR, care a crescut prețurile și tocmai de aceea nu poate fi vorba acum să venim cu un cec în alb ca PSD să-și implementeze politicile lor dăunătoare”, a adăugat Dominic Fritz.

    Luca Niculescu propune un acord politic pe șase luni

    Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat luni, la Radio România Actualități, că este nevoie de un guvern care nu doar să treacă de votul Parlamentului, ci să poată și guverna. Acesta a propus un acord de susținere pe șase luni între partide pentru adoptarea unor măsuri prioritare.

    Vrei să vezi mai des știrile Esenta Zilei în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

    Adaugă la sursele preferate pe Google
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    O Laurentiu

    Related Posts

    Tișe își anunță candidatura împotriva lui Bolojan la Congresul PNL

    noiembrie 4, 2026

    Balvanyos rămâne Balvanyos. Deputații au respins proiectul AUR

    noiembrie 4, 2026

    AUR a depus moțiune simplă împotriva lui Nazare, cerând explicarea deficitului real

    noiembrie 4, 2026

    Luca Niculescu caută soluții pentru achitarea salariilor restante ale magistraților

    noiembrie 4, 2026
    Add A Comment

    Leave A Reply Cancel Reply

    Editors Picks
    Latest Posts
    • Politica cookies
    • Politica de Confidențialitate și Cookies
    • Termeni si conditii
    • FB

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.

    Urmărește mai ușor știrile Esenta Zilei. Adaugă-ne la sursele tale preferate pe Google.

    Adaugă la sursele preferate pe Google