Călin Georgescu a transmis al doilea mesaj susținătorilor săi din arest
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a transmis duminică seară un nou mesaj susținătorilor săi, al doilea de când se află în arest. Mesajul a fost publicat pe pagina sa de Facebook.
„Deși nu vă văd, pe unii vă aud, iar pe alții vă simt. Și, în fiecare zi, copleșit de iubirea voastră, v-o întorc înmiit”, a scris acesta.
În mesajul adresat „dragilor din țară și de pretutindeni”, Georgescu le-a mulțumit susținătorilor pentru sprijin și i-a îndemnat să se roage pentru România. „Fiecare glas care ajunge până la mine, fiecare gând bun și fiecare rugăciune venite de departe îmi spun că nici distanța, nici zidurile nu pot despărți oamenii uniți în această Lucrare”, a transmis el.
Fostul candidat a afirmat că țara traversează „vremuri grele, de mare încercare” și că pentru mulți dintre susținători, dragostea de țară și curajul de a-și apăra convingerile „au ajuns să fie însoțite de pedeapsă”. „Nimic din ceea ce trăiți nu îmi este străin și nimic din ceea ce îndurați nu îmi este indiferent”, a adăugat el.
Mesajul se încheie cu un îndemn la rugăciune și la credință: „Să ne rugăm cu toții lui Dumnezeu, cu adâncă smerenie, pentru binele ei. Credința noastră se desăvârșește prin încercări și răbdare. În lumina Adevărului, mai devreme sau mai târziu, minciuna se va arde singură. Faceți doar binele, feriți-vă de rău, căutați pacea și urmați-o pe ea.”
Sâmbătă, Georgescu postase un prim mesaj scurt, în care le transmitea susținătorilor: „Copleșit de iubirea voastră, v-o întorc înmiit”.
Protestele din fața Arestului Central și a sediului DIICOT continuă
Susținătorii lui Călin Georgescu continuă să protesteze în fața Arestului Central și a sediului DIICOT după mai bine de o săptămână, generând probleme autorităților. Între 29 septembrie și 9 octombrie, acestea au primit în total 42 de apeluri, iar jandarmii au aplicat 124 de amenzi în valoare de 101.000 de lei.
La fața locului au fost trimise echipe de dialog, care le explică zilnic participanților de ce adunarea trebuie declarată și de ce este nevoie de un organizator. Jandarmii precizează că trebuie să țină cont și de faptul că Arestul Central se află într-o zonă rezidențială, astfel încât locuitorii să poată ajunge la casele lor, iar circulația să nu fie blocată.
În cele 11 zile scurse până vineri, jandarmii au aplicat 124 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 101.000 de lei, pentru încălcarea legislației privind adunările publice, dar și a normelor de conviețuire socială, ordine și liniște publică.
A patra zi de percheziții informatice la DIICOT
Călin Georgescu a fost dus din nou, vineri, la sediul DIICOT, în a patra zi de percheziții informatice. Procedura de extragere și analiză a datelor a început după perchezițiile efectuate pe 21 septembrie, la locuința familiei Georgescu din Mogoșoaia.
Anchetatorii au ridicat telefoane mobile, laptopuri, stick-uri de memorie și alte dispozitive electronice, ale căror date sunt verificate în prezența deținătorilor. Joi, la sediul DIICOT a fost chemată și soția sa, Cristela Georgescu, în calitate de martor în dosar.
Vrei să vezi mai des știrile Esenta Zilei în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
