Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, Alis Grasu, despre starea ambulanţelor Managerul Serviciulului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, Alis Grasu, a anunţat, marţis seară, că doar 9% din autospecialele care se folosesc sunt mai noi de 7 ani, chiar dacă serviciul preia cam 20% din numărul total de solicitări la nivel naţional. Aceste ambulanţe parcurg anual 6 milioane de kilometri, prin Bucureşti şi împrejurimi, adică de 16 ori distanţa de la Pământ la Lună. ”Parcul auto la Serviciul de Ambulanţă numără în momentul de faţă 293 de ambulanţe. Asta reprezintă 11 la sută din parcul auto al Serviciilor de…
Autor: admin
Înăsprirea standardelor de evaluare în educație: nota 7 devine noua normă Pentru prima dată, Ministerul Educației a modificat pragul de referință pentru evaluarea rezultatelor elevilor, stabilind nota 7 ca nou standard, în locul tradiționalei note 5. Această schimbare radicală vine în contextul în care școlile vor fi supuse unui control și monitorizare mai strictă dacă rezultatele obținute de elevii de clasa a VIII-a la simularea din februarie sunt sub acest nou prag. Conform raportului ISMB, instituțiile de învățământ sunt îndemnate să organizeze ore de pregătire suplimentară, ce vizează în mod special elevii care nu au atins acest criteriu. Deși Evaluarea…
O comunitate rurală din Spania este în stare de șoc Un bărbat de origine română și-a otrăvit fiicele de 2 și 4 ani, după care s-a sinucis. Se presupune că bărbatul a vrut să se răzbune astfel pe soția care l-a părăsit de curând. Garda Civilă a fost alarmată duminică seara, iar un echipaj ajuns la casa din Las Alcubillas a descoperit cadavrele celor două fetițe și a bărbatului român, scrie Diario de Almeira. Cea care a alertat autoritățile este chiar fosta soție a bărbatului. Aceasta le-a spus polițiștilor că fostul soț și cele două fetițe au ingerat o substanță…
Concordia, care reunește 16 sectoare esențiale ale economiei naționale și companii care au peste 350.000 de angajați, reprezintă un sfert din produsul intern brut al României. Cel mai recent comunicat al ANPC se referă la o amplă acţiune de control la benzinăriile din reţeaua OMV-Petrom, în urma verificărilor a dispus amenzi și închiderea temporară a 11 staţii. „Aşa cum am văzut în ultima perioadă, mai multe state europene ne atrag atenţia că nu suntem încă pregătiţi să accedem la toate sistemele lor (N.red- Schengen). În urma acţiunii, ne dăm seama că nici operatorii lor economici de marcă nu sunt pregătiţi…
Supărat că i-a tratat apelul de a părăsi localul în glumă, agentul a folosit șprayul paralizant, pe care l-ar fi pulverizat bărbatului în figură, dar ar fi recura și la o avalanșă de bastoane prăvălite pe spinare. La întreaga scenă au asistat clienții restaurantului. Oamenii au filmat momentul și l-au distribuit mai apoi pe canalele de socializare, relatează Ziarul de Vrancea. În imagini se poate vedea cum agentul de pază lovește cu putere bărbatul în încercarea de a-l scoate afară din restaurant. Poliția s-a autosesizat din oficiu, în cauză fiind deschis un dosar penal. În urma imaginilor apărute în spațiul…
Gigi Becali și-ar fi ieșit din fire după ce Cristian Tudor Popescu ar fi criticat public biserica într-o emisiune și ar fi refuzat niște cărți sfinte pe care patronul echipei Steaua ar fi vrut să i le dăruiască, a povestit gazetarul pentru gsp. De atunci, cei doi nu au mai vorbit. Piedone, declarații acide la adresa Gabrielei Firea: „Un simplu roboțel” – Gigi Becali mă mai suna acum 15-20 de ani, acum nu avem niciun raport. Nu știu care este legătura cu fotbalul a domnului Becali. Mă mai suna să mă avertizeze că nu e bine să mă iau de…
Încă de la eliberarea de acum un an, se spunea că Cioacă își caută de muncă. Mulți s-au ferit să se asocieze cu el, iar mâna de ajutor ar fi venit chiar din partea avocatei sale. Femeia l-a făcut șoferul ei personal. Mai mult, Cioacă trebuie să aibă grijă și de mama sa, care ar fi grav bolnavă. Mama Elodiei a susținut în repetate rânduri că fostul ei ginere ar avea o relație cu avocata care l-a reprezentat în instanță. Datorită relației dintre ei, femeia ar fi făcut tot posibilul pentru a-l scoate pe bărbat mai repede din închisoare. Totodată,…
Inițial s-a spus că începând din luna mai vor veni decizii de recalculare acasă, iar din luna septembrie vor începe să primească efectiv pensiile recalculate. Cu toate acestea, deciziile cu noile pensii crescute întârzie să apară, iar pensionarii se simt tot mai frustrați. Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a explicat la Realitatea Plus motivele întârzierii și a oferit informații suplimentare despre procesul marii recalculari a pensiilor: Realitatea Plus: Ce se intampla din septembrie, de ce s-a amanat trimiterea deciziilor, pentru ca initial se spunea ca incepand din luna mai vor veni decizii de recalculare acasă, pentru ca din…
Polițiștii au descins la fața locului și au descoperit o situație degradantă și extrem de îngrijorătoare. Un individ se afla în grija a 6 câini și mai multe animale de companie din specia felină, însă condițiile în care acestea erau ținute erau complet inacceptabile. Lipsa hranei și a apei, precum și absența unui adăpost corespunzător și a tratamentelor medicale necesare au făcut ca animalele să se afle în pericol iminent, relatează Servus Hunedoara. „La data de 12 martie 2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Hunedoara, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vulcan, au intervenit pe raza municipiului…
Urmarire ca-n filme pentru prinderea unui șofer care a încălcat mai multe reguli de circulație în Târgoviște. Bărbatul era drogat și cu permisul anulat În după-amiaza zilei de 12 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, în timp ce se aflau pe raza municipiului, au efectuat semnal pentru oprirea unui autoturism. Șoferul acestuia şi-a continuat deplasarea pe drumul judeţean 711, pe direcţia Târgovişte-Bilciureşti. Ulterior, autoturismul condus a fost identificat în localitatea Finta Mare, acesta aparţinând unui bărbat de 34 de ani, din Târgovişte”, precizează IPJ Dâmboviţa. În cursul zilei de miercuri, poliţiştii de la Biroul rutier, sprijiniţi de efective…