Close Menu
Esenta ZileiEsenta Zilei
    Esenta ZileiEsenta Zilei
    • Pagina principala
    • Social
    • Educatie
    • Sport
    • Diverse
    Esenta ZileiEsenta Zilei
    Home»Sărbătoare sfântului pomenit pe 25 mai.

    Sărbătoare sfântului pomenit pe 25 mai.

    mai 25, 2024Niciun comentariu3 Mins Read
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Sarbatoare sfantului pomenit pe 25 mai
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    Amintim că Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată. Pentru că se temea că Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod nu a dat ucenicilor decât trupul sfântului, care a fost îngropat în Sevastia. Capul a fost îngropat de Irodiada în curtea sa, la mare adâncime. Potrivit tradiției, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap. După un timp, un proprietar bogat și slăvit a crezut în Hristos, și lăpădând poziția socială și toată deșertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah luându-și numele de Inochentie. Ca monah, el s-a sălășluit chiar la locul unde se afla îngropat capul Botezătorului Ioan. Dorind să-și zidească o chilie, el a săpat adânc și a descoperit un vas de pământ în care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiască a aflat că este al lui Ioan Botezătorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaște, apoi le-a îngropat la loc acolo unde le-a găsit.

    Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost prezent aici până în vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar. În anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a așezat în biserica din această cetate. Aceasta este socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului. În timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este cea de-a treia și cea din urmă aflare a cinstitului cap.

    Troparul Sfântului Ioan Botezătorul, la prăznuirea celei de a treia aflări a cinstitului său cap

    Glasul 4

    Ca pe o dumnezeiască vistierie ascunsă în pământ, Hristos a descoperit capul tău nouă, Proorocule și Înaintemergătorule; deci toți adunându-ne întru aflarea lui, cu cântări de Dumnezeu grăitoare pe Mântuitorul lăudăm, Cel Ce ne mântuiește pe noi din stricăciune cu rugăciunile tale.

    Condacul Sfântului Ioan Botezătorul, la prăznuirea celei de a treia aflări a cinstitului său cap

    Glasul 8

    Plinind rânduiala…

    Stâlpul cel luminos și dumnezeiesc, care s-a arătat în lume, sfeșnicul cel mergător înaintea Soarelui, arătând în toate marginile lumii luminatul și cinstitul său cap, sfințește pe cei ce cu credință se închină lui, și strigă: înțelepte Botezătorule al lui Hristos, miluiește-ne pe noi pe toți.

    Tot astăzi, facem pomenirea:

    – Sfântului Mucenic Celestin;

    – Sfântului Cuvios Olvian.

    Mâine, facem pomenirea Sfinților Apostoli Carp și Alfeu.

    Sursa: Realitatea.net

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    admin
    • Website

    Add A Comment

    Leave A Reply Cancel Reply

    Editors Picks
    Latest Posts
    • Politica cookies
    • Politica de Confidențialitate și Cookies
    • Termeni si conditii

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.