România din 2025 nu mai e stat, e o corporație care își închiriază morala. ANAF vânează firmele mici ca să-și justifice existența, magistrații își declară greva pe bani publici, iar clericii trăiesc din subvenții mascate în evlavie. Statul a devenit un mecanism de plată pentru tăcerea celor privilegiați.
ANAF – CÂND LEGEA DEVINE ARMĂ DE ŞANTAJ
Circulara semnată de Adrian-Nicușor Nica a aruncat în aer ultima fărâmă de încredere. Inspectorii sunt obligați să aducă bani la buget chiar dacă nu găsesc nereguli. E ca și cum un polițist ar fi plătit doar dacă prinde infractori, așa că are interesul să-i inventeze. Federația „Solidaritatea” a spus-o clar: se cere „performanță” din abuz. Statul și-a pierdut busola juridică și a înlocuit-o cu instinctul de pradă.
inspectorii-fiscali-amenintati-ca-vor-fi-concediati-daca-nu-dau-amenzi
FUNCȚIONARII OBIDIȚI ȘI CEI INTOCABILI
În timp ce inspectorii fiscali sunt umiliți, amenințați și concediați, alți funcționari ai aceluiași stat prosperă. Magistrații — plătiți ca-n Elveția, dar productivi ca-n vacanță. Clericii — funcționari publici în sutană, plătiți pentru rugăciune, scutiți de orice control. Toți sub același buget, toți sub același soare al impunității.
MAGISTRAȚII, NOUA CASTĂ DE LUX
Sunt aproape 7.000 de magistrați activi — judecători și procurori — fiecare cu salarii între 15.000 și 25.000 lei, plus pensii speciale. În paralel, alte aproape 2.000 de posturi rămân vacante, dar finanțate ca și cum ar fi ocupate. Unii magistrați sunt „în protest”, adică nu muncesc, dar încasează integral. Statul le-a oferit statut de aristocrație legalizată, o castă cu propriul cod moral, propriile privilegii și nicio obligație de performanță.
BOR – BUGETARII INVIZIBILI CU AUR LA GÂT
Biserica Ortodoxă Română are peste 18.000 de lăcașuri de cult. Niciunul nu funcționează fără cel puțin trei-patru angajați: preot paroh, cântăreț, îngrijitor, casier. În total, peste 60.000 de posturi clericale, din care 84% ortodoxe. Toți acești oameni sunt bugetari în sensul juridic, pentru că statul le plătește 65% din salariu. Restul vine din „donații”, adică venituri neimpozitate, imposibil de urmărit.
Asta înseamnă peste un miliard de lei anual — 200 milioane de euro — bani publici pentru cler. În paralel, același stat taie bursele elevilor și studenților, reduce fondurile pentru educație și spitale. Dar găsește resurse pentru a finanța moralitatea de stat cu sutană.
IMPERIUL BISERICII, FINANȚAT DE MINISTERUL GREȘIT
În timp ce antreprenorii sunt sufocați de controale, BOR își cumpără proprietăți în străinătate — nu prin Secretariatul de Stat pentru Culte, ci printr-o portiță birocratică: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP).
În 2024, DRP a alocat 153 milioane lei (≈ 30,6 milioane euro) pentru 384 de proiecte, dintre care 148 erau religioase — achiziții, construcții și reparații de biserici în diaspora.
Din acești bani, ≈ 80 % (peste 120 milioane lei) au ajuns la instituții BOR.
Sumele nu sunt publice în detaliu, fiind ascunse în „proiecte culturale”. Unii bani au fost trimiși către arhiepiscopii care deja dețin imobile închiriate, alții către ONG-uri religioase apropiate. Totul legal, dar complet opac.
Nicio fișă bugetară nu arată cui i s-au dat banii exact, pe ce imobil, la ce valoare de piață.
În timp ce bursele de merit pentru elevi au fost tăiate și spitalele nu-și mai pot plăti furnizorii, BOR primește milioane pentru „extinderea misiunii în diaspora”. Statul se comportă ca și cum sufletul e mai rentabil decât educația.
LIPSA TRANSPARENȚEI – NOUA RELIGIE FISCALĂ
BOR nu apare în Registrul Entităților Publice. Nu e supusă auditului Curții de Conturi. Nu depune bilanțuri la Ministerul Finanțelor. Nu emite bonuri, nu colectează TVA, nu are control fiscal.
ANAF nu i-a trecut niciodată pragul, deși acolo circulă zilnic sume uriașe, netrecute prin casă de marcat.
Cum poate fi o instituție finanțată de stat, dar declarată „nepublică”? Cum pot fi mii de clerici bugetari, dar necontabilizați?
Răspunsul e simplu: așa a vrut politica. Clerul e util electoral, iar fiscaliștii nu votează în bloc.
Rezultatul: o rețea de bugetari-fantomă ascunși în spatele altarelor, scutiți de lege, protejați de tăcere și de frica politicienilor de a-i atinge.
BOLOJAN – CUZA ÎN EPOCA BUROCRAȚIEI SFINTE
Premierul Ilie Bolojan e singurul care încearcă să rupă lanțul. Omul care a transformat Oradea într-un oraș funcțional e azi pus la zid de propriii subordonați.
Birocrația religioasă și administrativă îl tratează ca pe un pericol, nu ca pe un lider. Exact ca Alexandru Ioan Cuza în 1864, Bolojan e înconjurat de cei care ar trebui să-l susțină, dar care trăiesc din corupția pe care el vrea s-o taie.
Așa cum Cuza a fost trădat de boieri și de cler, Bolojan e trădat de funcționari și de episcopi. Reforma nu se mai face cu baioneta, ci cu pixul — și tocmai de aceea e mai greu de dus.
DUBLUL STANDARD MORAL
Antreprenorul care nu emite bon e infractor. Preotul care nu emite bon e venerabil. Judecătorul care nu lucrează e respectabil. Inspectorul care muncește, dar nu găsește nereguli, e concediat.
În România, legea e selectivă ca o spovedanie: iartă privilegiatul, pedepsește contribuabilul.
CÂND BUGETUL DEVINE O RELIGIE
Statul și-a creat propriii sfinți: magistrații, clericii și birocrații. Toți plătiți regește pentru tăcere, toți protejați de frica politicienilor de a pierde voturi.
Fiecare are o cruce, o robă sau o ștampilă — simbolurile noii aristocrații care trăiește din obediență.
Între timp, antreprenorii, studenții și elevii sunt sacrificați. Bursele se taie, investițiile se amână, spitalele se degradează.
Dar BOR își cumpără biserici în diaspora, iar magistrații își negociază pensiile speciale la masa guvernului.
ȚARA CARE PLĂTEȘTE PENTRU TĂCERE
România a devenit un stat care-și cumpără liniștea. Banii publici nu mai sunt investiți în viitor, ci în controlul prezentului.
Inspectorii fiscali sunt pedepsiți, antreprenorii ruinați, iar privilegiații — îmbuibați. Reforma e privită ca blasfemie.
Bolojan, singurul care mai are curaj să numească impostura pe nume, se luptă cu un sistem care se roagă zilnic să-l vadă eșuând.
Pentru că, în România, oricine încearcă să aducă ordine devine dușmanul haosului instituțional.
