Guvernul României propune, prin „Pachetul II”, un ansamblu de măsuri care contravin atât Constituției, cât și dreptului european. Dincolo de efectele economice, acest pachet produce o mutație juridică fundamentală: transformă antreprenorul din cetățean liber, prezumat onest, într-un suspect permanent și într-un potențial infractor.
ÎNCHISOAREA PENTRU ÎNTÂRZIEREA VIRĂRII UNEI TAXE LOGISTICE
Textul prevede pedeapsa cu închisoarea între 1 și 5 ani pentru operatorii poștali care întârzie mai mult de 30 de zile la virarea taxei de 25 de lei/colet. O astfel de normă contravine principiului proporționalității sancțiunilor, consacrat de jurisprudența CEDO. Întârzierea administrativă este, prin definiție, contravenție sau abatere civilă, nu infracțiune. În niciun stat UE nu există regim penal pentru colectarea cu întârziere a unei taxe de valoare redusă.
TESTAREA CU POLIGRAFUL – O FORMĂ DE PROBĂ NECONSTITUȚIONALĂ
Guvernul propune testarea cu poligraf a șefilor ANAF și ai Vămilor, chiar de două ori pe an. Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența constituțională din mai multe state UE (Germania, Franța) consideră poligraful lipsit de fiabilitate și neutilizabil ca probă. Utilizarea sa ca instrument disciplinar încalcă dreptul la un proces echitabil și demnitatea funcției publice. Integritatea se verifică prin audit patrimonial și control judiciar, nu prin „detecția comportamentului disimulat”.
INTERDICȚIILE DE 5–10 ANI PENTRU ADMINISTRATORI
Textul prevede că persoanele găsite vinovate de insolvență nu mai pot ocupa funcții de administrator timp de 10 ani și nu pot fonda/controla firme timp de 5 ani. Această normă încalcă principiul libertății economice (art. 45 din Constituție) și depășește standardele europene. În Germania și Franța, interdicțiile sunt limitate în timp și proporționale cu faptele frauduloase, nu aplicate generic tuturor cazurilor de insolvență.
OBLIGAȚIA LICHIDATORILOR DE A INTENTA PROCESE
Administratorii judiciari și lichidatorii sunt obligați să acționeze în instanță persoanele „culpabile” de insolvență. Această obligație generală încalcă independența profesiei și transformă judiciarul într-o fabrică de litigii. În loc de selecția riguroasă a cazurilor de fraudă, se instituie un mecanism de hăituire sistematică.
PREZUMȚIA DE VINOVĂȚIE PRIN LIPSA BILANȚULUI
Noua reglementare prevede că lipsa situațiilor financiare sau a declarațiilor fiscale echivalează cu netinerea contabilității. Este o inversare directă a principiului prezumției de nevinovăție (art. 23 Constituție). Prezumțiile legale pot fi admise, dar numai dacă sunt rezonabile și lăsă posibilitatea reală de a fi răsturnate. În acest caz, culpa și legătura de cauzalitate se „prezuma” global, ceea ce contravine jurisprudenței CEDO.
FIDEIUSIUNEA OBLIGATORIE ȘI MOARTEA SRL-ULUI
Condiționarea eșalonărilor de plată de o fideiusiune personală semnată de beneficiarul real desființează principiul răspunderii limitate (art. 3 din Directiva UE privind societățile comerciale). România ar deveni singurul stat european care golește de conținut conceptul de „societate cu răspundere limitată”.
DIZOLVAREA AUTOMATĂ A FIRMELOR INACTIVE
Prevederea potrivit căreia firmele inactive mai mult de un an se dizolvă automat încalcă principiul libertății economice. În multe state europene, societățile pot rămâne inactive cu costuri minime, tocmai pentru a încuraja antreprenoriatul flexibil. România sancționează astfel o practică legitimă și descurajează investițiile viitoare.
CONT BANCAR OBLIGATORIU, FĂRĂ GARANTAREA ACCESULUI
Obligativitatea contului bancar pentru toate firmele, fără a introduce în paralel un „drept la cont” pentru persoane juridice, produce un blocaj juridic. În UE, există o dezbatere privind extinderea Directivei PAD (care garantează dreptul la cont pentru persoane fizice) și pentru firme. România alege să instituie obligația fără dreptul corelativ, ceea ce echivalează cu o obligație imposibil de respectat.
POS OBLIGATORIU – FĂRĂ LIMITAREA COMISIOANELOR
Eliminarea pragului de 50.000 lei pentru plăți cash și obligativitatea POS pentru toate entitățile ar putea fi rezonabilă doar dacă ar exista o plafonare a comisioanelor de intermediere. În Italia și Grecia, asemenea măsuri au fost corelate cu politici de reducere a costurilor pentru IMM-uri. În România, lipsa acestei corelări transformă POS-ul într-un impozit indirect colectat de bănci.
LICITAȚIILE ELECTRONICE – TRANSPARENȚĂ FORMALĂ, RISC DE ABUZ
Vânzarea prin platforme electronice a bunurilor executate poate aduce transparență, dar fără evaluări independente și drept efectiv la contestație, devine un mecanism de transfer forțat al activelor către grupuri privilegiate.
CREȘTEREA CAPITALULUI SOCIAL MINIM
Ridicarea capitalului social minim la 500–90.000 lei contravine tendinței europene de reducere a barierelor la intrare. Estonia permite înființarea firmelor cu 1 euro, Marea Britanie cu 1 liră. România, dimpotrivă, impune bariere financiare suplimentare, reducând accesul la antreprenoriat.
PRIVILEGII NEATINSE: CULTELE ȘI PENSIILE SPECIALE
În timp ce antreprenorii sunt împovărați, statul menține finanțarea consistentă a cultelor (peste 1 miliard lei anual pentru salarii și lăcașuri) și a pensiilor speciale (miliarde pentru magistrați). Politicile punitive pentru IMM-uri contrastează flagrant cu protecția privilegiilor.
