Justiție sau paradox? Reangajarea unui agresor în sistemul medical
Într-o lume în care dreptatea ar trebui să fie farul călăuzitor al societății, un caz din Vaslui ridică întrebări tulburătoare despre natura moralității și a responsabilității instituționale. Un asistent medical, condamnat pentru acte de violență împotriva unui pacient, a fost reangajat în aceeași secție de spital de unde fusese concediat. Această situație nu doar că sfidează logica, dar pune sub semnul întrebării însăși esența noțiunii de justiție.
În 2019, un pacient internat în secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Vaslui a fost victima unei agresiuni brutale. Familia sa a descoperit cu groază urmele violenței: fața tumefiată, dinții lipsă și sângele care încă mai curgea. Trei angajați ai spitalului au fost acuzați de purtare abuzivă, iar doi dintre aceștia, Costel Nițoi și Alin Beleuță, au fost condamnați în 2023 la trei ani de închisoare cu suspendare. Instanța le-a interzis să mai practice meseria de supraveghetor timp de cinci ani. Și totuși, în mai puțin de doi ani, unul dintre aceștia a revenit în sistemul medical, sub o altă titulatură.
Reîntoarcerea unui condamnat: o dilemă morală
Alin Beleuță, unul dintre cei doi condamnați, a fost reangajat în aceeași secție de Psihiatrie, dar de această dată ca brancardier. Această schimbare de funcție pare să fie o stratagemă menită să ocolească interdicția impusă de instanță. Este oare această reangajare o dovadă a unei lacune legislative sau o manifestare a indiferenței față de suferința victimelor?
Într-un sistem care ar trebui să protejeze cei mai vulnerabili membri ai societății, această decizie ridică întrebări fundamentale despre etică și responsabilitate. Cum poate un spital să justifice reangajarea unei persoane cu un cazier activ, mai ales într-un domeniu atât de sensibil precum sănătatea mintală? Este oare această situație un simptom al unei crize mai profunde în sistemul de sănătate și justiție?
Violența ca simptom al alienării instituționale
Actele de violență comise de Nițoi și Beleuță nu pot fi privite doar ca incidente izolate. Ele reflectă o problemă sistemică, în care alienarea și lipsa de responsabilitate morală par să fie normele tacite. În instanță, inculpații au negat vehement acuzațiile, susținând scenarii improbabile pentru a-și justifica acțiunile. Totuși, probele medico-legale și mărturiile victimelor au demontat aceste apărări, evidențiind brutalitatea faptelor.
Judecătorii au concluzionat că leziunile suferite de victimă nu puteau fi rezultatul unei simple imobilizări, ci al unor acte deliberate de violență. Această concluzie ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toate instituțiile implicate, dar mai ales pentru sistemul medical, care are datoria de a proteja, nu de a traumatiza.
O societate în fața propriilor contradicții
Reangajarea lui Alin Beleuță în aceeași secție de spital este mai mult decât o simplă anomalie administrativă. Este o oglindă care reflectă contradicțiile profunde ale unei societăți care pretinde că valorizează dreptatea, dar care tolerează astfel de abateri. Într-un județ întreg, nu s-a găsit altcineva să ocupe postul de brancardier? Sau, mai grav, această decizie indică o complicitate tacită între instituții?
Într-o lume ideală, astfel de situații ar fi imposibile. Dar realitatea ne arată că idealurile sunt adesea subminate de interese obscure, de nepăsare sau de simple erori umane. În fața acestor realități, rămâne întrebarea: ce putem învăța din acest caz? Și, mai important, ce vom face pentru a preveni repetarea unor astfel de tragedii?
