Un adevăr incomod: România și iluzia protecției civile
Într-o lume marcată de incertitudini geopolitice și amenințări crescânde, România se confruntă cu o realitate dureroasă: sistemul său de adăpostire civilă este o relicvă a trecutului, incapabil să răspundă nevoilor actuale. Un audit recent al Curții de Conturi dezvăluie o infrastructură fragilă, o organizare haotică și o lipsă cronică de prioritizare a securității cetățenilor. Este aceasta imaginea unei națiuni pregătite să-și protejeze populația?
O infrastructură în ruină: moștenirea neglijenței
Din cele 5072 de adăposturi de protecție civilă existente, aproape jumătate sunt considerate nefuncționale. Aceste spații, construite în mare parte înainte de 1990, nu doar că sunt depășite tehnologic, dar și ignorate în mod sistematic de autorități. Într-un context în care protecția civilă ar trebui să fie un pilon al securității naționale, această situație reflectă o indiferență profundă față de siguranța cetățenilor.
Mai grav, lipsa unei evidențe clare a acestor adăposturi face imposibilă o reacție rapidă și coordonată în caz de urgență. Este oare această dezorganizare un simptom al unei administrații care refuză să învețe din lecțiile istoriei?
Protecția iluzorie: cifre care condamnă
Raportul Curții de Conturi arată că doar 3,21% din populația României ar putea fi adăpostită în cazul unui atac aerian, procent care crește la un modest 5,19% dacă includem spații improvizate precum metroul sau parcările. Într-o țară cu peste 19 milioane de locuitori, aceste cifre sunt mai degrabă un eșec decât o soluție. Ce înseamnă acest lucru pentru cei 95% rămași neprotejați? Este aceasta o condamnare tacită a majorității populației?
Recomandări ignorate: o datorie morală neîmplinită
Curtea de Conturi propune măsuri clare pentru remedierea situației: elaborarea unei strategii naționale de adăpostire, reabilitarea infrastructurii existente și crearea unei evidențe centralizate. Totuși, aceste recomandări rămân, deocamdată, doar pe hârtie. În absența unei voințe politice reale, ele riscă să devină simple exerciții de retorică birocratică.
Într-o lume în care alte state, precum Suedia, investesc masiv în modernizarea buncărelor nucleare, România pare să rămână blocată într-o stare de apatie. Este aceasta o alegere conștientă sau o incapacitate structurală de a prioritiza siguranța cetățenilor?
Un viitor incert: între neglijență și responsabilitate
Reproiectarea sistemului național de adăpostire nu este doar o necesitate strategică, ci și o obligație morală. În fața amenințărilor globale, capacitatea de a proteja populația devine un test al maturității unei națiuni. România se află acum la o răscruce: va alege să investească în siguranța cetățenilor săi sau va continua să ignore semnalele de alarmă?
Într-un peisaj geopolitic tot mai volatil, întrebarea nu este dacă, ci când va fi pusă la încercare capacitatea noastră de a face față unui conflict. Răspunsul la această întrebare va defini nu doar securitatea națională, ci și identitatea morală a României ca stat.
