Autor: admin

Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, cu sprijinul Direcţiilor Judeţene de Evidenţă a Persoanelor din judeţele Bistriţa-Năsăud, Buzău, Mureş, Neamţ, Sălaj, Vaslui şi Vrancea, precum şi al direcţiilor locale de evidenţă a persoanelor implicate, a realizat extinderea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ Bistriţa, Buzău, Focşani, Târgu-Mureş, Piatra-Neamţ, Vaslui şi Zalău, precizează MAI într-un comunicat transmis, miercuri, Agerpres. Astfel, arată sursa citată, la nivelul fiecărui municipiu reşedinţă de judeţ menţionat, platforma destinată activităţii ofiţerilor de stare civilă devine activă, prin înregistrarea doar în format digital a evenimentelor de viaţă naştere şi deces.…

Read More

Un bebeluș în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. „În cursul dimineţii, la Camera de Gardă Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, în jurul orei 08:00, s-a prezentat, cu mijloace proprii, de la domiciliu, o familie cu un sugar în vârstă de o lună, aflat în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare, conform protocolului medical, de către o echipă formată din medici de specialitatea pediatrie, ATI, cardiologie. Sugarul…

Read More

Rudele tinerilor criminali din Crângași sfidează din nou! Mama ucigașului de 16 ani susține acum că victima nu s-a prăbușit în stradă din cauza loviturilor primite, ci să s-ar fi împiedicat când alerga. Reamintim că în urmă cu o săptămână, un bărbat de 46 de ani a fost bătut până la moarte de doi tineri, în plină stradă. Mama ucigașului de 16 ani face din nou dezvăluiri uluitoare. Aceasta crede în nevinovăția fiului ei și spune că victima, de fapt, nu s-a prăbușit în stradă din cauza loviturilor, ci pentru că s-a împiedicat. Crima din Crângași. Fratele bărbatului ucis în…

Read More

Incendiul s-a produs pe strada Astrului din municipiul Brăila, iar la faţa locului au intervenit cinci autospeciale cu apă şi spumă, în sprijin venind şi o autospecială de stingere de la înălţime (autoscară), care aparţine Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă al SC VARD. „În urma incendiului au fost afectate 5 locuinţe în suprafaţă de cca. 400 mp (o locuinţă din paiantă a fost distrusă în totalitate, celelalte 4 la nivelul acoperişurilor) şi 7 anexe gospodăreşti în suprafaţă de cca. 280 mp. Se lucrează la lichidarea şi înlăturarea efectelor negative ale incendiului”, se arată în informarea transmisă de ISU Brăila.…

Read More

Un studiu comandat de portalul ScrapCarComparison.co.uk, a invitat 2.000 de persoane să răspundă la o serie de întrebări pentru a realiza o legătură între coeficientul de inteligență și mașina condusă zilnic. Cei intervievați au avut de răspuns la un chestionar cu 20 de întrebări menit să determine coeficientul de inteligență. „Am cerut unui număr de peste 2.000 de șoferi să susțină un test de IQ – ale cărui scoruri indică cât de inteligenți sunt participanții. Un IQ (coeficient de inteligență) este un scor bazat pe performanța participanților la un set de teste standardizate concepute pentru a evalua inteligența. Potrivit studiilor,…

Read More

Marcel Ciolacu, premierul României, se află marți la Ankara, invitat de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Înaintea vizitei, Erdogan a semnat un decret prezidențial, publicat în Monitorul Oficial, prin care se anunță eliminarea vizelor pentru cetățenii români care doresc să intre în Turcia, conform turkiyenewspaper.com. Această decizie facilitează călătoriile românilor în Turcia, consolidând relațiile bilaterale dintre cele două țări. „Cetățenii români posesori ai unui document național de identitate beneficiază de scutire de vize pentru călătoriile turistice și tranzitare în Turcia, cu o ședere maximă de 90 de zile în decursul unei perioade de 180 de zile, în conformitate cu articolul…

Read More

Prin alimente periculoase pentru copii, autoritățile române se referă la produse precum pizza, merdenele, prăjituri, ori sucuri, al căror conținut de zahăr este foarte ridicat, relatează Click.ro. Măsura, spun reprezentanții MS, are ca scop reducerea consumului de alimente bogate în calorii, zahăr și grăsimi saturate, care contribuie la problemele de sănătate ale copiilor. Teoretic, legea care interzice comercializarea produselor periculoase pentru copii pe o rază de 500 de metri în jurul unităților de învățământ există din 2008. Chiar dacă Ministerul Sănătății a interzis aceste produse, din nou, printr-un ordin de ministru, există în continuare magazine și automate ce vând astfel…

Read More

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 Berceni – Tudor Arghezi se desfăşoară momentan la un interval de 6 minute, din cauza unor defecţiuni apărute în sistemul de automatizare a traficului, informează, marţi, Metrorex. Sinucidere la metrou. Un bărbat de 60 de ani a murit după ce s-a aruncat în fața metroului, în stația UniriiHaos la metrou, după ce două trenuri s-au ciocnit. Circulația între stațiile Timpuri Noi și Mihai Bravu, paralizată. „Metrorex anunţă că circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se desfăşoară momentan la un interval de 6 minute. Echipele noastre tehnice intervin pentru remedierea unor defecţiuni apărute…

Read More

Imagini inedite au fost postate de un internaut pe TikTok. Care e explicația acestei trepte ciudate la clădirile din București. Dacă locuiești sau ai trecut prin București măcar o dată, este foarte posibil să fi observat că unele clădiri au o treaptă altfel la intrarea din față. Este vorba în special de clădirile vechi și care au o anumită tradiție. Motivul este foarte puțin cunoscut de oamenii din ziua de astăzi, însă un internaut a dezvăluit totul. Chirug român, sătul de pacienți veniți pe pile: „Ajungeți la mine folosind doar câteva cuvinte magice“ „Când o vezi, să știi că ești…

Read More

Miercuri, 20 mai 2024, pompierii din București au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la parterul unei clădiri dezafectate de pe Șoseaua Ștefan cel Mare, în sectorul 2 al Capitalei. Pompierii au trimis 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Detașamentul de Salvatori Speciali și o ambulanță SMURD. În momentul de față, incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, care pot fi văzute din exterior. Pompierii lucrează cu viteza și eficiența pentru a localiza și a stinge focul. Potrivit reprezentanților pompierilor, până în…

Read More