Ministrul Educației propune pedepse mai aspre pentru agresarea profesorilor
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a anunțat duminică demararea unei campanii pentru protejarea cadrelor didactice și a elevilor, ca reacție la incidentele violente petrecute săptămâna trecută în Bistrița, unde un elev de 13 ani a atacat cu un cuțit o profesoară de matematică și un alt elev care a intervenit în ajutorul acesteia.
Potrivit ministrului, instituția lucrează în prezent la două inițiative legislative menite să crească siguranța în școli: introducerea unor prevederi penale agravante pentru agresarea profesorilor, similare celor existente deja în cazul atacurilor asupra medicilor și personalului medical, și refacerea statutelor profesorului și elevului.
„Ținta nu era profesoara”
Costreie a declarat că a luat imediat legătura cu directoarea școlii, cu inspectorul școlar și cu primarul după aflarea veștii, și a precizat că victimele nu erau ținta atacului. „Cazul este îngrozitor și pe mine m-a dat peste cap, să spun așa. Ținta nu era profesoara și nu era nici acel coleg care a fost rănit. Ținta era un alt copil din clasa a 6-a, un copil rom”, a afirmat ministrul.
El a făcut referire și la incidentul din Timiș din ianuarie, când mai mulți adolescenți de 15 ani și-au ucis colegul și au încercat să-i dea foc. Ministrul a explicat că în acel caz este vorba despre o radicalizare și a spus că intenționează să solicite date de la SRI pentru a înțelege contextul. „Marea mirare este că vorbim de Bistrița, de un copil care înțeleg că e dintr-o familie normală, dar care a accesat diverse site-uri, făcuse anumite postări. Apar anumite întrebări: de ce nu știam de el și n-a fost oprit, dar la aceste lucruri nu am răspuns”, a adăugat Sorin Costreie.
Prevederi penale agravante, ca măsură de descurajare
Ministrul a precizat că a discutat deja cu ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar și că pregătește o inițiativă guvernamentală. „Există niște prevederi penale agravante când ataci un doctor sau personal medical. Același lucru vrem să îl facem și pentru profesor, deci ca o măsură de descurajare. Va fi o inițiativă a guvernului, acum o studiem din toate punctele de vedere”, a explicat el.
Potrivit ministrului, inițiativa legislativă va fi dublată de o campanie și de refacerea statutelor profesorului și elevului, documente care, în opinia sa, trebuie să fie mai clare și să prevadă sancțiuni mai precise pentru cei care încalcă regulile. „Eu aș vrea să redăm încrederea că școala contează, că școala este importantă. Ei se confruntă și cu o lipsă de modele și, împreună cu părinții, să le explicăm. Mi se pare îngrozitor cum te poți aștepta ca un copil să respecte școala, dacă părintele respectiv nu respectă școala”, a mai spus Costreie.
Critici la adresa sistemului: elevii învață pentru teste, nu pentru gândire critică
Ministrul Educației a atras atenția și asupra problemelor sistemului actual, despre care consideră că îi învață pe elevi să răspundă corect la teste, în loc să le dezvolte cunoștințele și gândirea critică. „Am impresia, și e din ce în ce mai acută această impresie, că nu facem educație și învățământ pentru a-i face să învețe, iar ei învață ca să fie testați. Și e o mare diferență”, a declarat el.
Costreie a dat ca exemplu modul în care elevii abordează matematica, unde, în opinia sa, reproduc scheme și structuri de rezolvare învățate mecanic, fără a învăța să gândească cu adevărat. „Asta înseamnă o anumită mecanică a minții, de care, culmea, în epoca AI-ului, noi trebuie să scăpăm, pentru că altfel ne vom robotiza. Și cred că singura noastră șansă este să devenim, prin contrast cu inteligența artificială, mai umani. Și asta înseamnă mai reflexivi, mai empatici și de ce nu, mai simpatici”, a conchis ministrul.
Măsuri guvernamentale după valul de incidente violente din școli
Declarațiile ministrului vin după ce Guvernul a decis, în ședința de urgență convocată de premierul Luca Niculescu, după o serie de incidente violente grave în școli, să adopte o serie de măsuri pentru creșterea siguranței în unitățile de învățământ. Printre acestea se numără întărirea pazei la intrarea și în incinta școlilor, creșterea numărului de consilieri școlari, o campanie media pentru descurajarea violenței și înăsprirea sancțiunilor pentru agresori.
Măsurile au fost luate după ce doi elevi, unul în Pitești și unul în Bistrița, și-au atacat colegii. Elevul din Pitești, în vârstă de 15 ani, a fost exmatriculat și arestat preventiv după ce și-a atacat colegii cu o macetă. Celălalt elev, un băiat de 13 ani, se află internat la psihiatrie, după ce și-a înjunghiat profesoara de matematică și a rănit un alt copil care a sărit în ajutorul ei.
Vrei să vezi mai des știrile Esenta Zilei în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
