CFR Cluj – Dinamo: Derby cu favorită clară în Superligă
Duminică seara, de la ora 19:00, CFR Cluj primește vizita lui Dinamo, liderul campionatului, într-un meci care poate schimba ierarhia din Superligă. Confruntarea de la Cluj vine într-un moment în care raportul de forțe dintre cele două echipe s-a schimbat semnificativ în ultimele două sezoane, iar bucureștenii pornesc cu prima șansă.
CFR Cluj traversează un an dificil, marcat de probleme financiare care au influențat alcătuirea lotului și, implicit, rezultatele. Echipa se află pe locul 8, cu 16 puncte după 12 etape, acumulate din 5 victorii, un egal și 6 înfrângeri, cu un golaveraj negativ, 17-18.
De cealaltă parte, Dinamo are un început de sezon aproape perfect. Lideră cu 29 de puncte, bucureștenii au 9 victorii, 2 egaluri și o singură înfrângere, chiar în prima etapă, 0-1 cu Petrolul. Dinamo este neînvinsă de 11 etape și are un golaveraj impresionant, 27-7. Alături de Universitatea Craiova, are cel mai bun atac din campionat, iar cele doar 7 goluri primite o situează pe primul loc în clasamentul apărărilor.
Istoria recentă și forma actuală
Dinamo nu a mai câștigat pe terenul CFR-ului din 2017, însă această statistică rămâne o simplă curiozitate, având în vedere schimbările din ultimii ani. CFR a dominat campionatul în anii precedenți, în timp ce Dinamo a trecut și printr-o retrogradare, dar de la promovare echipa a crescut constant și se bate acum la titlu.
În etapa precedentă, CFR a pierdut cu 1-0 la Arad, în fața UTA-ei, într-un meci în care clujenii au trimis doar 6 șuturi spre poartă, dintre care unul singur pe cadru. Jucătorii par din ce în ce mai afectați de situația clubului, iar piesele importante rămase în lot, precum Lorenzo Biliboc și Andrei Cordea, nu mai sunt la nivelul din trecut.
Pe teren propriu, CFR stă mai bine: 3 victorii, un egal și o înfrângere, cu un golaveraj de 10-4. Totuși, 3 dintre cele 4 goluri primite acasă au venit în ultimul meci, derby-ul cu Universitatea Cluj, încheiat 1-3.
Dinamo s-a impus fără emoții în deplasare, 2-0 la Sepsi, iar în ultimele 5 partide jucate pe teren străin are 3 victorii și 2 egaluri, cu un golaveraj de 8-4. Jucători precum Daniel Armstrong și Alberto Soro fac diferența, iar portarul Alaa Bellaarouch a transmis încredere întregii defensive.
Dinamo, o mașină de goluri
În primele 12 etape, Dinamo a marcat 27 de goluri, o medie de 2,25 pe meci. În ultimele 5 partide, ritmul a crescut la 13 goluri, adică 2,6 pe meci. Bucureștenii își creează numeroase ocazii, cu un xG (goluri așteptate) de 2,4, cel mai bun coeficient din campionat, unde media este de 1,56. De asemenea, au cel mai mare procent de transformare a ocaziilor mari, 48%, față de media ligii de 33%.
De partea cealaltă, CFR a primit 18 goluri în 12 etape, adică 1,5 pe meci. Apărări mai slabe au doar Universitatea Cluj, cu 20 de goluri, și ultimele două clasate, Csikszereda, cu 25, și FC Voluntari, cu 27. Pe teren propriu, defensiva clujeană a primit doar 4 goluri în 5 etape, dar 3 dintre ele au venit în derby-ul cu Universitatea Cluj.
Atacul care produce spectacol
Dinamo amenință constant poarta adversă. În ultimul meci din campionat, împotriva celor de la FC Botoșani, bucureștenii au trimis 24 de șuturi spre poartă, iar media lor stagională este de 17,17 șuturi pe meci. CFR nu stă rău la acest capitol, cu 14,2 șuturi pe meci, însă diferența de formă și de valoare este evidentă.
Stilul direct al oaspeților îi va da mult de lucru portarului Octavian Vâlceanu și defensivei clujene, în timp ce CFR va avea probleme în dezvoltarea atacurilor împotriva unui adversar atât de bine organizat.
Cotele întâlnirii
Casele de pariuri o consideră favorită clară pe Dinamo. Cota pentru victoria bucureștenilor este 1.83, egalul este cotat la 3.50, iar victoria CFR-ului la 3.80. Cotele sunt valabile la momentul publicării și pot suferi modificări.
Vrei să vezi mai des știrile Esenta Zilei în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google