Universitatea Craiova a câștigat cu 3-1 în Andorra și a adăugat 400.000 de euro la veniturile din Conference League
Universitatea Craiova a obținut o victorie importantă în etapa a doua a fazei principale din Conference League, impunându-se cu 3-1 (2-0) în fața formației andorrane Inter Club d’Escaldes, joi seara, pe Estadi de la FAF din Encamp. Campioana României a început meciul în forță și conducea cu 2-0 după doar cinci minute.
Assad Al Hamlawi a deschis scorul în minutul 3, marcând cu capul la centrarea lui Mora, de lângă Maurizio Pochettino. Doi minute mai târziu, Ștefan Baiaram a reluat din 6 metri centrarea lui Bancu și a majorat avantajul oltenilor. Craiova a continuat să își creeze ocazii, iar Băluță a reluat frumos cu capul în minutul 10, dar portarul Diaz a reținut.
Andorranii au ieșit la atac abia în minutul 16, când Berlanga a fost blocat salvator de Popescu în situație de unu la unu. Lameira a fost aproape de primul său gol pentru Universitatea în minutul 37, dar șutul său de la circa 25 de metri, deviat de Hernandez, a fost respins spectaculos de Diaz. Gazdele au mai avut o oportunitate până la pauză, prin Berlanga, al cărui șut de la 20 de metri a fost reținut de Popescu.
După pauză, Screciu a trimis cu latul de la 16 metri, dar Diaz a respins formidabil. Andorranii au devenit din ce în ce mai periculoși, iar în minutul 78 Borja Arellano a redus din diferență, fiind lansat de Molina și surprinzându-l pe Popescu cu un șut din unghi. Craiova a replicat imediat, iar Elisor a trecut pe lângă gol în minutul 81. În minutul 86, Simon Elisor a închis tabela, reluând simplu de la 10 metri centrarea lui Cicâldău, după ce Teles a sărit inspirat peste minge.
În tribune a fost prezent și argentinianul Mauricio Pochettino, selecționerul echipei naționale a Statelor Unite, care a venit să își urmărească fiul, pe Maurizio Pochettino.
Venituri totale de 533.000 de euro din primele două etape
Grație acestui rezultat, Universitatea Craiova și-a asigurat un bonus de 400.000 de euro. Astfel, formația din Bănie a ajuns la un total de 533.000 de euro câștigați din rezultatele obținute în primele două etape ale competiției europene. Aceste recompense se adaugă sumelor pe care clubul le încasase deja pentru participarea în faza principală a competiției.
Calificarea în această fază i-a adus Universității Craiova 3,52 milioane de euro, la care se adaugă aproximativ un milion de euro provenit din market pool și din coeficient. UEFA acordă recompense financiare și în funcție de poziția ocupată la finalul fazei principale. Ultima clasată primește 64.000 de euro, iar suma crește cu câte 64.000 de euro pentru fiecare loc în plus în clasament.
În plus, echipele care avansează în fazele eliminatorii beneficiază de alte premii: calificarea în șaisprezecimi este recompensată cu 200.000 de euro, în timp ce accederea în optimile de finală aduce 800.000 de euro. O calificare în sferturile de finală valorează 1,3 milioane de euro.
Vrei să vezi mai des știrile Esenta Zilei în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google