Proprietarii lui FC Copenhaga evaluează vânzarea clubului
Consiliul de administrație al Parken Sport & Entertainment a demarat un proces de evaluare a unei posibile vânzări totale sau parțiale a clubului FC Copenhaga, se arată într-un comunicat al companiei.
Analiza vizează activitățile fotbalistice ale grupului, incluzând echipa masculină a lui FC Copenhaga, echipa feminină și participația deținută la clubul suedez FC Rosengård 1917. De asemenea, sunt vizate și operațiunile de ospitalitate.
În paralel, PARKEN Stadion analizează posibilitatea vânzării totale sau parțiale a PARKEN Ejendomme, compania care cuprinde stadionul de fotbal și turnurile de birouri aferente.
„Consiliul de administrație al PARKEN Sport & Entertainment A/S a evaluat că a venit momentul să investigheze dacă există alternative strategice la actuala proprietate a grupului asupra clubului F.C. Copenhaga. Acest proces include analiza oportunităților strategice care ar putea contribui la consolidarea dezvoltării în continuare a celui mai important club de fotbal din Scandinavia, prin investiții constante în performanța sportivă, experiența fanilor și infrastructura fotbalistică”, se arată în comunicatul companiei.
Vrei să vezi mai des știrile Esenta Zilei în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google