Nicușor Dan avertizează asupra creșterii populismului și a fragilității democrației în România
Președintele Nicușor Dan a tras un semnal de alarmă sâmbătă cu privire la starea democrației în România și la creșterea populismului, în cadrul unui eveniment dedicat Centenarului Partidului Național Țărănesc.
Șeful statului a declarat că nu este „atât de evident” că toți cetățenii români își mai văd viitorul bazat pe o societate democratică, judecând după sondajele de opinie. „Vorbim puțin de valori. În primul rând, democrația, și e important să o reafirmăm, pentru că mulți dintre noi am crezut că, odată obținută, o să o avem pentru totdeauna, și vedem că azi este pusă în discuție. Mai mult decât atât, dacă întrebăm, în sondaje de opinie, românii, vedem că nu e atât de evident că toți cetățenii români își văd viitorul bazat pe o societate democratică”, a afirmat președintele.
Nicușor Dan a evocat și valorile creștin-democrate ale PNȚ, subliniind necesitatea lor în contextul actual. „Vorbim apoi de valorile creștine, pentru că PNȚ a fost și este un partid creștin-democrat, și, când vedem valurile de ură care străbat societatea noastră cu orice prilej, vedem cât de mult este nevoie de acele valori creștine ale iubirii aproapelui sau cel puțin al respectului față de aproape, păstrând, evident, caracterul laic al statului”, a spus el.
Președintele a atras atenția asupra creșterii populismului, pe care l-a descris ca fiind opusul responsabilității. „Mai vorbim de responsabilitate, care este exact opusul populismului, și vedem, din păcate, o creștere a populismului în România, și este o luptă pe care trebuie să o ducem fiecare dintre noi, pentru a explica oamenilor ce înseamnă responsabilitate și ce înseamnă alternative bazate pe realitate și nu pe diferite fantasme”, a declarat președintele.
Șeful statului a încheiat prin a sublinia importanța loialității față de statul român, avertizând asupra pesimismului și neîncrederii care domină multe părți ale societății. „Și nu în cele din urmă, loialitatea față de statul român și credința că toți împreună putem să facem lucruri bune cu statul român, pentru că, din nou, pare că în multe părți ale societății domină pesimismul, neîncrederea. Acestea sunt valorile pentru care niște oameni au luptat, s-au sacrificat, și pentru care avem responsabilitatea să luptăm în continuare”, a conchis președintele.
Vrei să vezi mai des știrile Esenta Zilei în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
