Luca Niculescu despre familie: rude celebre, avere pierdută, bunic la Canal

Luca Niculescu despre familia sa: avere pierdută, bunic trimis la Canal și tinerețe de rocker

Luca Niculescu, propus pentru funcția de premier, a vorbit într-un interviu din 2015 despre copilăria sa într-o familie cu rădăcini în Bucureștiul interbelic, despre averea pierdută în timpul naționalizării comuniste și despre experiențele dramatice prin care au trecut membrii familiei sale.

Niculescu a relatat că familia sa avea o veche tradiție comercială. Firma fondată de stră-străbunicul său, Luca P. Niculescu, ajunsese, potrivit relatării sale, printre cele mai importante din țară, cu 40-50 de sucursale. Familia comercializa țesături și stofe și avea și alte afaceri, inclusiv o fabrică de conserve și ferme. Străbunicul său, Jean, studiase comerțul în Marea Britanie, iar bunicul la Lausanne și Leipzig.

Familia era apropiată de liberali, iar străbunicul său fusese senator și, pentru scurt timp, ministru al Comerțului într-un guvern Averescu din timpul Primului Război Mondial. Niculescu a povestit că familia finanța partidul și era apropiată de familia Brătianu. Își amintea că a văzut într-un ziar de epocă un anunț despre o „Serată la Jean P. Niculescu”, unde erau invitați „Brătienii” și alte familii bogate. Alexandru Paleologu i-a spus chiar că mesele organizate de străbunicul său, pe care a apucat să-l cunoască, erau cele mai bune din București.

Bunicul, trimis opt ani la muncă forțată

Niculescu a povestit că bunicul său a fost închis în perioada comunistă, dar că a primit o pedeapsă pe care familia a considerat-o mai ușoară datorită intervenției unui fost angajat al său care ajunsese în structurile Securității. Potrivit relatării sale, bunicul a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră și apoi la construirea unor sate în Bărăgan, stând aproximativ opt ani la muncă forțată.

În copilărie, familia sa a locuit mai întâi în zona Cișmigiu, iar apoi s-a mutat în Berceni, într-un bloc nou, unde trăiau familii de muncitori de la IMGB sau din structurile Securității. În noul cartier, familia lui Niculescu era considerată „ciudată”, pentru că avea mobilă veche și tablouri păstrate de părinți și bunici din casele naționalizate.

Niculescu spunea că, în copilărie, îi era rușine să-și invite colegii acasă, pentru că mobilierul i se părea demodat. Își dorea pe perete un covor cu „Răpirea din Serai”, în timp ce familia avea picturi de Nicolae Vermont și Nicolae Grigorescu. Bunicul său apărea în cartierul muncitoresc îmbrăcat în costume de dinainte de război, cu pălărie și baston, iar copiii din cartier îl îndrăgeau pentru poveștile pe care le spunea. Acasă, le vorbea celor patru nepoți despre perioada de dinaintea comunismului. La un moment dat, Luca Niculescu le-a spus colegilor că bunicul său fusese „rege”, iar învățătoarea i-a chemat pe părinți și i-a rugat să nu-i mai spună asemenea lucruri.

Gașcă de rockeri și planuri de manifeste antisistem

Niculescu a povestit că, în liceu, făcea parte dintr-o gașcă de rockeri și că, spre sfârșitul lui 1988, grupul plănuia să scrie manifeste împotriva regimului comunist și să le distribuie în cartiere. Planul a fost abandonat după ce unul dintre colegi le-a spus că un alt membru al grupului ar fi turnător și că ar putea avea probleme dacă merg mai departe.

În tinerețe purta blugi rupți și avea plete, spre disperarea tatălui său, despre care spune că era „foarte elegant”. Niculescu își amintea că tatăl său era atât de deranjat de stilul lui încât „nici nu voia să meargă cu mine pe stradă”.

Înainte de 1989 nu se gândea să devină jurnalist. Dăduse examen la Facultatea de Filologie, pentru secția latină și greacă, și îl atrăgea și Facultatea de Istorie. Spunea că nu îl încânta ideea de a fi „jurnalist de propagandă”. După Revoluție, însă, când presa românească „a explodat”, s-a hotărât să devină jurnalist.

Revoluția din 1989, în Piața Universității

Despre Revoluție, Luca Niculescu a povestit că pe 21 decembrie 1989 urma să meargă la mătușa sa, dar aceasta l-a sunat și i-a spus să nu mai vină pentru că în centrul Bucureștiului „se întâmplă lucruri”. A doua zi, a plecat împreună cu prietenii din cartier spre Piața Universității, iar tatăl său li s-a alăturat.

Niculescu povestea că a strigat „Jos Ceaușescu!” în fața magazinului Cocor și că a ajuns în Piața Universității în jurul orei 11:30. Ulterior, a mers împreună cu tatăl și unul dintre frații săi să apere radioul, până când o rafală auzită în apropiere i-a făcut să se retragă într-un loc mai sigur.